Lacrimi pentru Iubitul Călău

Moartea clovnului comunist Kim Jong Il i-a dat ocazia vajnicului popor nord-coreean să ne arate cât de departe poate ajunge degradarea umană.

E greu de spus cât or fi lacrimi adevărate şi cât prefăcătorie, dar asta nici nu mai contează. În ambele situaţii e de-a dreptul grotesc să vezi mii de oameni care se smiorcăie în cor, hohotesc precum bocitoarele de profesie, îşi dau palme în pieţele publice, se tăvălesc doi câte doi, îşi smulg părul din cap şi bat mătănii în faţa tablourilor Iubitului Conducător.

Am văzut-o şi pe prezentatoarea TV care anunţa moartea lui Kim Jong Il. Vai, ce mai suspina această „George Marinescu" a televiziunii nord-coreene! Cum mai vorbea ea cu noduri în gât! Vorbea şi plângea, plângea şi suspina, suspina şi se-neca... Se rupea ceva în ea, i se-nnodau măruntaiele, îi explodau neuronii, o durea în străfundul sufletului ei de propagandistă oficială.

Nefericiţii aceia care bocesc în stradă sunt definiţia perfectă a victimei care-şi adoră călăul. Creierul lor pare modelat pe calapodul propagandei de partid şi de stat, care a anunţat că Iubitul Conducător a murit „din cauza epuizării fizice şi mentale", urmare a „eforturilor de a asigura binele naţiunii".

Să curgă râuri de lacrimi pentru Iubitul Călău!

Mitoman irecuperabil, Kim Jong Il şi-a minţit adulatorii chiar şi după moarte. Trecerea sa în nefiinţă a fost ţinută la secret timp de două zile, de sâmbătă până luni - pesemne, o nouă dovadă a grijii purtate celor 24 de milioane de nord-coreeni, pentru a nu le strica weekendul. Fostul preşedinte al Cehiei, Václav Havel, a murit duminică, iar ştirea a fost difuzată imediat. Astfel, s-a ajuns la o situaţie hilară: Kim a murit cu o zi înaintea lui Havel, dar moartea lui Kim a fost anunţată cu o zi mai târziu decât cea a lui Havel! Cum-necum, dictatorul nord-coreean a mai „trăit" două zile.

De altfel, Kim Jong Il a murit aşa cum a trăit: învăluit în minciună. Propaganda i-a fericit pe nord-coreeni cu o veste minunată: când s-a născut fiul lui Kim Ir Sen, pe cer au apărut un curcubeu şi o stea. Despre curcubeu n-am mai auzit nimic, dar steaua a devenit constelaţie pe epoleţii lui Kim al II-lea când acesta şi-a făcut pregătirea militară în URSS. Apoi, minunea s-a transferat la fiul său, Kim Jong Un, ajuns general la nici 30 de ani. E drept, un general cam grăsun pentru vârsta sa, numai bun să joace rolul prostului în filme de comedie. Deocamdată, joacă rolul lui Kim al III-lea, Iubitul Tovarăş, noua pacoste căzută pe capul poporului nord-coreean. Un popor supus de multă vreme unui tratament dur de Kimioterapie.

În orice caz, 2011 a fost un an greu pentru dictatori. Libianul Gaddafi a sfârşit cu o ţeapă-n fund, nord-coreeanul Kim al II-lea a crăpat în tren, egipteanul Mubarak a fost trimis direct la sanatoriu, tunisianul Ben Ali îşi toacă banii în exil, sirianului al-Assad al II-lea (şi ăsta e băiatu' lu' tata) îi tremură chiloţii că o ia pe urmele durilor nord-africani...

Diferenţa dintre doi dictatori siniştri, Gaddafi şi Kim Jong Il, este egală cu diferenţa dintre bucuria poporului libian şi disperarea poporului nord-coreean. Semn că libienii mai au totuşi o şansă.

Grigore Cartianu este redactor-şef Adevărul