La mulţi ani, România!

Bag de seamă că mai toată lumea aşteaptă cu nerăbdare să scape de anul 2010: ducă-se învârtindu-se, că multă supărare ne-a adus!

Pesemne că oamenii au dreptate, pentru că nu le-o fi căşunat aşa, din senin, pe bietul 2010.

Şi totuşi, au existat şi momente speciale, performanţe de excepţie şi, în spatele lor, oameni admirabili. Nici criza, nici alte piedici reale sau închipuite nu au eutanasiat valoarea, caracterul, ambiţia, frumuseţea şi omenia. La sfârşit de an se cuvine să facem o reverenţă în faţa compatrioţilor care au reuşit nu doar pentru ei, ci şi pentru noi.

Sportul ni i-a oferit pe Lucian Bute, boxerul-dinamită care a cucerit lumea cu mănuşi canadiene şi cu suflet românesc, pe fotbalistul Cristian Chivu, campion al Europei şi al planetei cu Internazionale Milano, şi pe handbalistele din echipa naţională, al căror bronz european are străluciri de aur. Tot în 2010 a fost repornită fabrica de medalii „Belu & Bitang", specialitatea gimnastică.

Nu-l putem uita pe Mircea Lucescu, al cărui nume e sinonim cu performanţa. În ritmul ăsta, va fi răsplătit de ucraineni cu sume mai mari decât valoarea petrolului de sub Insula Şerpilor şi a tranzitului de mărfuri pe Canalul Bâstroe...

Vin tare din urmă Dan Petrescu şi Dorinel Munteanu, doi antrenori mult mai tineri, dar la fel de ambiţioşi. Ei sunt dovada vie a faptului că se poate face performanţă şi cu bani puţini. Cu o condiţie: să fie cheltuiţi corect, inteligent şi profitabil. Căci, fără profit, capitalismul este ca un izvor fără apă.

La capitolul performanţă trebuie încadrat şi liderul industriei româneşti, Dacia Automobile SA, care creează 2% din PIB şi realizează 15% din exporturile ţării. Fără managementul francezilor de la Renault şi fără priceperea românilor de la Colibaşi, România ar avea nevoie de alte câteva tranşe de la FMI.

Un om de-a dreptul providenţial, în acest an turbulent, a fost guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, cel care a reuşit să ţină leul la un curs rezonabil. Dacă l-ar fi lăsat s-o ia la vale, România ar fi fost acum Valea Plângerii. Aşa, este doar Valea Durerii şi a Suspinelor.

Merită menţionat şi Andrei Roşu, care la 34 de ani - fără să fie sportiv profesionist - are la activ un maraton (42 de kilometri) la Polul Nord şi un ultramaraton (100 de kilometri) în Antarctica. Filosofia lui trădează o ambiţie colosală: „Mi-ar plăcea să fiu omul care a terminat câte un maraton pe fiecare continent, apoi a traversat Africa pe bicicletă, după care a mers cu o canoe pe Amazon, a urcat pe Everest şi aşa mai departe. Tot ce încerc să fac eu este să am cât mai multe premiere româneşti, pentru a arăta că se poate. Să arăt că românii pot să viseze şi să planifice astfel de expediţii, să depăşească orice obstacol şi să-şi realizeze visul".

Încheiem anul, aşadar, pe un ton optimist, precum într-o reclamă celebră din anii '90: dacă vrei, poţi! Fără speranţă, totul ar fi pierdut.
La mulţi ani tuturor! Să aveţi un 2011 mult mai bun.