Hitler, Stalin şi antena

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şuiorul de oţel se înalţă obraznic spre cer, în tarlaua de varză a unui uncheş care în tinereţe a trecut Prutul şi a luptat alături de nemţi, contra sovieticilor, până la Odessa, apoi a trecut Tisa şi a luptat alături de sovietici, contra nemţilor, până-n Munţii Tatra.

Vârful releului,  prevăzut cu o tijă pentru paratrăsnet,  pare să împungă norii. O aşa măgăoaie n-a mai fost pomenită în istoria de şapte sute de ani a satului înfipt ambiţios pe harta Olteniei de Nord!

Povestea a început în primăvara anului 2004, când sătenii se pregăteau de alegeri. Candidatul PSD la un post de consilier comunal a declanşat o amplă mişcare populară, având ca ţintă releul care tocmai fusese ridicat în grădina veteranului de război. Tânărul aspirant a mobilizat un sobor de babe, le-a dus lângă uluca buclucaşă şi, cu aerul unui cunoscător, le-a zis: „Antena asta e plină de radiaţii! S-o dăm jos, altfel o să ne prăjească creierii! Dacă pui tigaia sub ea, frigi oul într-un minut". O babă curioasă a dat fuga cu tigaia de tablă, dar oul refuza să sfârâie chiar şi după o jumătate de oră. Aspirantul la funcţia de consilier a livrat o explicaţie ştiinţifică: „Năşico, nu se frige cu untură de porc, trebuie ulei de floarea-soarelui".

Nici ameninţarea radioactivă, nici lozincile societăţii civile de pe uliţă - „Nu ne vindem saaaaatul!", „Vrem copii sănătoşi!", „Jos antena ucigaşă!" - nu l-au convins pe veteranul de război să renunţe la renta de o mie de dolari pe an, oferită prin contract de compania de telefonie mobilă pentru găzduirea releului pe pământul său.

Riscând să piardă electoratul de pe uliţă, contracandidaţii tânărului PSD-ist au trecut la acţiune. Ei le-au explicat băbuţelor revoluţionare că antena nu doar că nu produce radiaţii - dovadă faptul că nu s-a fript oul din tigaie -, dar aduce şi multe avantaje: îngraşă pământul şi face varza să crească mai mare, iar găinile se ouă chiar şi-n zilele de sărbătoare. Babele au zis că, dacă-i pe-aşa, ele votează cu antena.

Candidaţii Alianţei D.A. - un PNL-ist şi un PDL-ist - s-au ales consilieri comunali, iar PSD-istul a fluierat a pagubă. Acum, campania a început din nou lângă uluca veteranului de război, dar taberele s-au schimbat. Candidatul PNL şi-a revizuit poziţia doctrinară şi susţine ferm, alături de aliatul său de la PSD (fost adversar în 2004), că releul îţi prăjeşte creierul cum se prăjeşte oul în tigaia cu ulei de floarea-soarelui.

Veteranul de război priveşte totul cu detaşare. După ce a luptat alături de Hitler împotriva lui Stalin şi apoi alături de Stalin împotriva lui Hitler, nu-l mai miră pirueta ideologică a unui consilier local.

Grigore Cartianu este redactor-şef "Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite