Greu cu nevastă tânără…

„Decameronul", Boccaccio, continuarea poveştii începute ieri.

Personaje: prea-cinstitul judecător Ricciardo din Chinzica, tânăra sa soţie Bartolomea şi ingratul pirat Paganino, care a răpit-o pe Bartolomea. Lectură plăcută!

„În timp ce stăteau cu ochii ţintă la peşte şi năvoade, se arătă ca din senin o galeră a lui  Paganino din Mare, pirat vestit din vremea aceea, şi văzând bărcile, se apropie de ele; acestea nu răzibiră să fugă atât de iute încât Paganino să nu ajungă barca în care se aflau femeile; văzând-o pe Bartolomea  frumoasă cum era, fără a râvni la alte cele, urcând-o pe galeră, porni cu ea în larg, sub ochii lui messer Ricciardo, care ajunse la mal. Văzind aceasta bietul jude, ce suferea de gelozie până într-acolo încât şi de aer se temea, se mâhni din cale-afară şi se plânse peste tot, la Pisa şi într-alte părţi, de mârşăvia piraţilor, dar în zadar, căci nu ştia nici cine-i răpise nevasta, nici unde i-o dusese.

Cât despre Paganino, el, văzând cât de frumoasă-i fata, simţea că-i creşte inima uitându-se la dânsa; şi cum n-avea nevastă, se cugetă s-o ţină de-a pururi lângă dânsul şi fiindcă fata hohotea să-ţi rupă inima, nu alta, se apucă s-o alinte cu vorbe mângâioase. Iar când se făcu noapte, cum lui pesemne calendarul îi lunecase de la brâu şi nu-şi mai aducea aminte de nicio sărbătoare şi nici de-o zi nelucrătoare, se apucă s-o mângâie cu fapta, spunându-şi că-n zadar se străduise peste zi s-o mângâie cu vorba. Şi-o dezmierdă atât de bine, că nici măcar la Monaco nu apucară să ajungă, că fata şi uită de jude, de oprelişti şi de tot şi se porni cu Paganino pe trai şi veselie. Iar el, ducând-o la Monaco, pe lângă dezmierdările cu care o îndestula şi zi, şi noapte întruna, o preacinsti acolo ca pe-o nevastă legiuită.

La câtva timp, prinzând de veste judele pe unde i se afla femeia, cum socotea că nimeni altul n-ar izbuti să facă o treabă ca aceasta, cuprins de dor năprasnic, se hotârî să meargă el însuşi după ea, cu gând să dea orişicât ca să-şi răscumpere nevasta; pornindu-se pe mare, ajunse, aşadar, la Monaco şi acolo o văzu, şi dânsa aşijderea pe el; drept care, într-aceeaşi seară femeia îl înştiinţă pe Paganino despre aceasta, spunându-i şi ce anume avea să facă.

A doua zi de dimineaţă, messer Ricciardo, văzându-l pe Paganino, intră cu el în vorbă şi-n scurtă vreme ajunse să lege mare prietenie, în timp ce Paganino, făcându-se că nu-l cunoaşte, şedea şi aştepta să vadă unde vrea s-ajungă. Messer Ricciardo, când socoti că-i potrivită vremea, pe cât ştiu mai bine şi mai cu binişorul, îi arătă de ce venise, rugându-se frumos de el să-i ceară orice-ar fi dorit, numai să-i dea înapoi nevasta. Aşa că Paganino îi răspunse înveselit:

- Messere, fii bine-venit! Cât despre treaba asta, ca să-ţi răspund în doua vorbe, iată ce-aş zice eu: e adevărat că am o fată tânără în casă, dar nu ştiu dacă ţi-e nevastă ţie sau altcuiva, căci n-am de unde te cunoaşte şi nici pe ea n-o ştiu decât de prea puţină vreme, de când şade cu mine. Dar dacă zici că-i eşti bărbat, de vreme ce te-arăţi a fi om cumsecade, o să te duc la ea şi sunt încredinţat că fără dar şi poate te-o recunoaşte de îndată; iar dacă dânsa zice la fel cu dumneata şi vrea să te însoţească acasă, de dragul dumitale eu n-am să-ţi stau în cale şi drept răscumpărare să-mi dai cât ţi-o plăcea; dar dacă n-o fi aşa, ar însemna să-mi faci o nedreptate să vrei s-o iei cu sila, căci de, sunt tânăr încă şi pot şi eu ca orişicare să-mi ţin în casă o femeie, şi mai ales pe ea, care e cea mai drăgăstoasă şi mai plăcută din câte am cunoscut vreodată.

Messer Ricciardo îi zise atunci:

- Vezi bine că-i nevastă-mea! Şi de mă duci la ea, te vei încredinţa tu singur: când m-o vedea, să ştii că mi se azvârle în braţe; de aceea, fă întocmai aşa precum ai spus, şi nici nu-ţi cer mai mult.
- Dacă-i aşa, să mergem, îi zise Paganino." ;

Giovanni Boccaccio - „Decameronul", Editura Adevărul Holding, 2009