Generalii armatei moarte

Dinspre nordul Africii vine o veste tulburătoare: unul dintre cei mai importanţi generali ai Armatei libiene a declarat televiziunii Al Jazeera că el şi soldaţii săi sunt alături de populaţie şi împotriva „tiranului Gaddafi“.

Suleiman Mahmoud, autorul revoluţionarei declaraţii, este comandantul armatei din Tobruk, oraş-port la Marea Mediterană, situat în apropierea graniţei cu Egiptul.

Este prima lovitură dată colonelului Muammar al-Gaddafi de către un ofiţer cu o autoritate atât de mare. Şi asta, într-un moment în care nu se ştie care va fi soarta revoluţiei libiene: va răsturna regimul dictatorial sau va fi înăbuşită în sânge?

Libia ne dă, peste timp, o lecţie severă. Mult cântata noastră revoluţie din decembrie 1989 nu ne-a oferit un exemplu de curaj precum cel al generalului Suleiman Mahmoud. Înainte de fuga lui Ceauşescu din sediul CC al PCR, niciun general al Armatei române nu a pronunţat, în public, cuvântul „tiran". Ba dimpotrivă, în zilele de 17-20 decembrie dădeau ordine criminale la Timişoara, iar până spre amiaza de 22 decembrie vorbeau trupelor despre „indicaţiile preţioase ale comandantului suprem". Unul nu s-a găsit să iasă în faţă, precum Suleiman Mahmoud, şi să zică: vremea dictaturii a trecut, tiranul trebuie să plece!

„Curajul" maxim, în acele zile, a fost ca un general (Stănculescu) să-şi pună piciorul în ghips, ceea ce nu l-a oprit ca patru ore mai târziu să accepte numirea, de către însuşi Ceauşescu, în funcţia de ministru al Apărării Naţionale! De pe lista „curajoşilor" n-au lipsit generalii Milea (care a preferat să-şi tragă un glonţ în piept decât să-l înfrunte pe Ceauşescu), Guşă, Roşu, Cheler, Topliceanu, Rus şi Voinea.

Ciudat este că, în România explozivă a anului 1989, n-au cârtit nici măcar generalii care abia aşteptau să-i ia gâtul lui Ceauşescu! Generali care conspirau de ani de zile împotriva conducătorului autoritar al statului, de la adăpostul statutului lor de agenţi sovietici. Unii dintre ei ştiau că Nicolae Ceauşescu va fi spulberat în acele zile, alţii se pregăteau să pună mâna pe putere, dar niciunul n-a avut curajul de a ieşi, măcar în seara de 21 sau în dimineaţa de 22 decembrie, cu o declaraţie tăioasă împotriva dictatorului. Să-i amintim aici pe generalii Nicolae Militaru, Vasile Ionel, Logofătu, Pancea, Pletos, Eftimescu şi Opruţă. Unii dintre ei, rezervişti la acea vreme, înfruntau ultimele zvârcoliri ale dictaturii scoţând de la naftalină vechile uniforme de generali căzuţi în dizgraţie.

E doar o paralelă între o ţară africană de nici 6 milioane de locuitori, terorizată de un satrap aflat la putere de 42 de ani, şi una europeană care avea 23 de milioane de locuitori, o dictatură de 24 de ani şi o imensă laşitate la nivel de generali.