Géllou, eşti o fiară!

Dacă aş poseda gândirea de contorsionist a lui Gelu Voican Voiculescu, mi-aş fi inti tulat tableta de azi astfel: „Muică, frăţioare, săriţi! Ajutaţi-l pe Géllou!“, aşa cum el a strigat ieri: „Mayday! Mayday! Ajutaţi-l pe Grégoire!“.

Dar un om care a trecut prin multe momente grele în viaţă (puşcărie, Revoluţie, Ceauşescu, morgă, Cerasela, piroclastite, mineriade) trebuie tratat cu îngăduinţă, mai ales că se apropie de 70 de ani.

În scrisorica sa, domnul Voican a dat-o pe caterincă. Una de proastă factură, după gusturile mele. Încercarea sa de pamflet se asortează cu zona de ghetou a cartierului Ferentari şi cu poşircă băută la capul podului, în ritmuri de manele. Miştocăreală de tractorist, aş putea spune. Dar e bine ca lumea să-l vadă aşa cum este, nu cum poza pe la televizor, cu barba sură, privirea marţială şi kalaşnikovul în braţe.

Crezându-se, probabil, spiritual, Gelu Voican Voiculescu a găsit de cuviinţă să mi se adreseze franţuzit: Grégoire. E o formulă pe care a lansat-o un om deştept, din prietenie, şi de care abuzează nişte proşti, din duşmănie. Nu voi pronunţa numele proştilor, pentru că nu mi-am propus să-i vindec de frustrări. Aş pierde şi vremea, şi spaţiul. Mă voi limita să-l amintesc pe părintele apelativului Grégoire: Ioan Chirilă.

Probabil că acest nume nu-i spune nimic lui Voican Voiculescu. Nu-i nimic, o să-l caute pe Google. Prin '97-'98, ba chiar şi-n anul morţii sale, '99, maestrul Chirilă intra în redacţie la „ProSport", dădea roată cu privirea şi lansa o întrebare: „Unde e Grégoire?". Sigur că mă descoperea, mereu şi mereu, în acelaşi colţ de redacţie. Eram la locul meu, nu dezertasem, nu mă răpise nimeni. Dar pentru Nea Vanea era un fel de „Bine v-am găsit!".

Se aşeza apoi pe scaunul din faţa mea şi începeam să povestim. Noi eram cu ştirile la zi, el aducea parfumul fotbalului de altădată. Îi spuneam ce năzbâtie a mai făcut Piţurcă, iar Nea Vanea constata, pişicher: „Grégoire, eşti o fiară!". Altădată: „Manolo, eşti o fiară!". Sau: „Buză, eşti o fiară!" (ăsta era Buzărin, actualul „om de fotbal"). „Nanule, eşti o fiară!"... Toţi eram nişte „fiare". Atât de „fiare", încât ronţăiam covrigei şi beam sucuri fără zahăr.

Asta-i povestea cu Grégoire, dar domnul Voican nu are de unde să ştie. El crede că e de rău. Şi o foloseşte peiorativ. Dacă l-ar fi cunoscut pe Ioan Chirilă, probabil că ar fi fost mândru să audă: „Géllou, eşti o fiară!". Dar n-a avut şansa asta. El avea preocupări ceva mai intelectuale: o conspiraţie, un fals, o puşcărioară...

Nu mă supără ironiile sale, mai ales că sunt atât de chinuite... Dar îi fac o propunere. Îi pun la dispoziţie rubrica mea timp de un an, cu drepturi de autor cu tot, dacă se va hotărî să ne spună tot ce ştie despre decembrie 1989! Să facă pamflete câte vrea, să mă tăvălească prin toate cernelurile iadului. Dacă acesta este preţul sincerităţii şi al adevărului, sunt gata să-l plătesc. Deocamdată însă, la cât de puţin dezvăluie şi la cât de mult ascunde, chiar şi o frază în plus ar fi prea mult.

V-am avertizat că Voican e un mare diversionist: astăzi a reuşit să mă deturneze de la subiectul meu favorit - crimele Revoluţiei. Nu-i nimic, nu s-au băgat zilele în sac. Chiar dacă, în ultima vreme, marele revoluţionar repetă cam des o frază: „Fiecare pasăre pe limba ei piere".

Am reţinut. Mergem mai departe!