Frunzăgalbenă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iureş mare în parcare: a plecat Frunzăverde, a venit Frunzăverde.

A decolat de la PDL şi a aterizat la PNL. Mare brânză: de vreo 22 de ani, se tot pleacă şi se tot vine în politichia românească.

Am aşteptat cu nerăbdare conferinţa de presă a proaspătului disident. Speram ca el să vină cu dovezi zdrobitoare despre mafia de partid care l-a determinat să dezerteze. Când colo, ce să vezi? Principala acuzaţie adusă colegilor săi a fost „statul poliţienesc" instituit de aceştia. Hopa!, ne-am zis, ciulind urechile pentru a nu rata dezvăluirile terifiante. Continuarea a fost dezamăgitoare: „Trebuie să revenim la o Românie normală, care să renunţe la starea de stat poliţienesc care blochează antreprenorial orice iniţiativă. Ne e frică şi să vorbim la telefon. (...) În permanenţă ne punem problema dacă nu cumva ambiental suntem ascultaţi - nu mă refer la presă de data asta, ci la alt tip de ascultare. (...) Ar fi multe de spus pe tema statului poliţienesc. Ştiu anumite lucruri care mi s-au întâmplat mie, dar nu acum".

Atenţie! Domnul Frunzăverde nu scoate o vorbă despre corupţii partidului, despre cei arestaţi ori aflaţi în anchete devastatoare. Nu asta l-a deranjat în PDL, ci „statul poliţienesc" instituit de acest partid! Nicio diferenţă, nici măcar de nuanţă, între discursul lui Frunzăverde şi cele rostite de penali vestiţi ai partidului - Boldea, Păsat, Apostu, Solomon, Banias... (se pregăteşte Oltean). La fel vorbesc şi alţi penali ai patriei, de la verii Becali la rafinatul Adrian Năstase, de la ministrul Remeş-Caltaboş la proxenetul Cap-de-Porc. Toţi puşcăriabilii vorbesc despre „statul poliţienesc" care îi ascultă telefonic, ba chiar - vorba lui Frunzăverde - şi ambiental.

Şi ar mai fi ceva: de ce nu a fost deranjat până acum dl Frunzăverde de „statul poliţienesc"? Să fi fost construit acest Balaur peste noapte? Sau, cumva, ghearele „statului poliţienesc" (a se citi: procurorii statului de drept) s-au apropiat periculos de mult de feuda domnului Frunzăverde? Feudă care, fiind aşezată la graniţă, înseamnă şi mafia vameşilor (oare cine i-o fi impus pe şefii de vamă din Caraş-Severin?), şi primari cu dosare penale... Sigur că, odată cu trecerea lor în masă la PNL, vor deveni fecioare neprihănite, terorizate de „statul poliţienesc" al lui Băsescu... Altfel se văd lucrurile din Opoziţie!

În orice caz, să ne bucurăm că dl Frunzăverde începe construcţia dreptei urcând în căruţa stângii. Frunzăverde... Frunzăportocalie... Frunzăgalbenă... şi, cu bunăvoinţă, chiar Frunzăroşie...

Grigore Cartianu este redactor-şef "Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite