Firul roşu care leagă Revoluţia de Mineriadă

Marea Revoluţie Gorbaciovistă din Decembrie ne-a fost livrată la pachet cu o şi mai mare minciună: teoria spontaneităţii, atât de dragă lui Ion Iliescu.

Am aflat astfel că poporul, nemaisuportând  jugul comunist, s-a ridicat împotriva lui Ceauşescu, doborând dictatura şi alungând tiranul. Numai nebunul de Ceauşescu vedea spioni şi agenturi la tot pasul...

Sună bine, nu? Exact ca în manualele de istorie scrise de propagandiştii comunişti, dar cu personaje schimbate. Reţeta este însă aceeaşi, pentru că şi propagandiştii sunt aceiaşi. De exemplu, Silviu Brucan şi Ion Iliescu. Antrenaţi în lupta de clasă a anilor '40-'50, cei doi şi-au desăvârşit opera în 1989-'90. De mare folos le-a fost revoluţia tehnologică, graţie căreia au avut la dispoziţie o armă formidabilă: Televiziunea.

La fel de spontan, în viziunea lui Ion Iliescu, a fost şi asaltul minerilor asupra Capitalei, în zilele de 14-15 iunie 1990. Pentru a-şi susţine teoria, fostul responsabil cu propaganda în Comitetul Central al PCR a construit asiduu imaginea apocaliptică a zilei de 13 iunie. „Legionari" şi „golani" drogaţi, pletoşi, cu buzunarele pline de dolari de la Raţiu, au luat cu asalt instituţiile statului, încercând să readucă la putere burghezo-moşierimea lacomă a anilor '30, care vrea să-i pună din nou pe ţărani cu gâtul în jug şi să-i afume cu ardei iute.

Graţie prestaţiei bolşevice a televiziunii conduse de Răzvan Theodorescu, academicianul-de-tinichea, am văzut cu toţii sticle cu benzină folosite pe post de cocktailuri Molotov, precum şi autobuze incendiate în Piaţa Universităţii. Acum, după 20 de ani, graţie câtorva tineri neastâmpăraţi de la „Adevărul", aflăm că totul a fost o regie de mare clasă. Martorii povestesc cum au fost aduşi de FSN (FSN-ul domnului Iliescu, se înţelege) şi asmuţiţi asupra Televiziunii, pentru ca apoi să fie filmaţi şi prezentaţi drept agenţi ai rebeliunii de dreapta, cu apucături evident fasciste.

Să recapitulăm: FSN dă foc la autobuze, înscenează atacul asupra TVR, opreşte emisia (toate acestea, pe 13 iunie), în vreme ce lideri ai partidului se deplasează în Valea Jiului şi, împreună cu structurile locale ale FSN, încolonează minerii pentru a-i aduce să salveze Capitala de atacul legionar. Ion Iliescu îi primeşte pe ortaci în dimineaţa de 14 iunie şi îi trimite în Piaţa Universităţii, să facă ordine, iar o zi mai târziu le mulţumeşte pentru bogata recoltă de oase rupte şi de capete sparte.

Aceasta este spontaneitatea Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Despre spontaneitatea Revoluţiei din decembrie 1989 nu mai discutăm, căci am dezbătut-o îndelung, iar în cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor" i-am dedicat câteva zeci de pagini.

Cele două spontaneităţi sângeroase au un element comun: personajele-cheie. Şi în decembrie 1989, şi în iunie 1990, la butoane s-au aflat Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu,  Dan Iosif, Victor Atanasie Stănculescu... Plus generalii moscoviţi reactivaţi de generalul-spion Nicolae Militaru şi plantaţi în sistem de Ion Iliescu... Plus agenţii sovietici „uitaţi" în România de la Revoluţia spontană...