Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

Pe Bulevardul Dinicu Golescu, la numărul 58, în clădirea-mamut care găzduieşte Ministerul Transporturilor, se află - trageţi aer în piept! - Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A.

Într-unul dintre birourile conducerii acestei societăţi de stat sălăşluieşte un domn numit Adrian Vlaicu, încadrat ca director de marketing. Zilele trecute, dl Vlaicu i-a fericit pe cei 500 de înzăpeziţi din trenurile groazei cu anunţul că nu le va cere niciun ban pentru cele două zile şi jumătate petrecute în nămeţii Bărăganului!

„Călătorii au beneficiat şi vor beneficia în continuare de transport până la destinaţia finală. Nu vor fi percepute şi nu sunt percepute în niciun caz tarife suplimentare de transport, în ciuda faptului că nu se circulă pe ruta directă, ci se circulă pe rută ocolită" - a glăsuit directorul de marketing al CFR Călători.

Precizarea finală este expresia maximei generozităţi a statului român în relaţia cu cetăţenii săi. Aşadar, CFR le-a oferit celor 500 de pasageri, pe banii săi, o experienţă memorabilă. Oamenii au plătit o călătorie de patru-cinci ore, dar au primit una de 60 de ore. Wow! Unde mai găseşti un aşa chilipir? Plus neaşteptatul pachet premium, consfinţit prin senzaţiile tari din inima Bărăganului: viscol tăios, troiene de trei metri, ţurţuri cât stalactitele din Peştera Muierii, hrană în condiţii de supravieţuire, somn de veghe, la câteva grade peste zero Celsius...

Multă adrenalină trebuie să fi produs şi goana după mâncare: la început s-o fi mers pe hrană rece de la vagonul-restaurant, dar sticksurile, croasantele şi pufuleţii s-au terminat rapid. Unii ar numi asta expediţie extremă, pentru care ar plăti bani grei. CFR-ul nu-ţi ia însă nimic!

Pentru unii a fost o excelentă ocazie de a socializa, de a lega prietenii, cine ştie, poate chiar şi idile... Vă daţi seama ce zile astrale au fost pentru, să zicem, doi tineri care s-au cunoscut în trenul înzăpezit, rezultând de aici, poate, o familie, o casă, nişte copii...? Nici marii scenarişti de la Hollywood nu pot imagina asemenea poveşti. Doar Căile Ferate Române îţi oferă şansa de a-ţi schimba destinul, la preţul unui banal bilet Galaţi - Bucureşti!

Şi atunci, cum să le ceri despăgubiri celor de la CFR? Te poţi gândi, eventual, să treci pe la casieria din Bulevardul Dinicu Golescu, să achiţi nota de plată a unei aventuri de neuitat. Peste ani, nu-ţi vei aminti călătoriile de trei-patru ore, cu trenuri sosite la timp, ci experienţa de 60 de ore din Siberia Bărăganului... 

Grigore Cartianu este redactor-şef Adevărul

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite