Fanaticii pro şi anti-Băsescu

Undeva la ţară, pe o uliţă prăfuită şi aproape părăsită, doi dintre ultimii bărbaţi ai Împărăţiei de Verdeaţă stau la taclale (restul s-au dus la oraş sau muncesc în Italia).

Sunt oameni în toată firea, cu familii şi gospodării. Dacă ai de mutat un lemn de colo-colo sau vrei să scoţi putina la umflat, te poţi baza pe ei.

Se contrează pe teme de fotbal - unul ţine cu Craiova, celălalt cu Steaua -, dar până la urmă se înţeleg: hai noroc, hai noroc!

Trec apoi la problemele internaţionale: cel mai tânăr ştie sigur că Turnurile Gemene din New York au fost doborâte chiar de americani - a văzut el un film pe internet -, cel bătrân o ţine cu Bin Laden. Totuşi, fac pace: hai noroc, hai noroc!

Istoria le pune şi ea prietenia la încercare. Unul zice că Tudor Vladimirescu a trecut, cu pandurii lui, pe aici, prin sat, în drum spre Bucureşti, şi a înnoptat în casa lu' stră-străbunicu-său. Celălalt e neîncrezător: du-te, bă, că nu dormea ăla aşa, pe oriunde se nimerea... Da' nu-i bai: hai noroc, hai noroc!

Opţiunile se despart şi în privinţa lui Ceauşescu. Ăl bătrân zice că era mai bine pe vremea răposatului: aveai servici, mai ciuguleai ceva şi de pe la ce-a-pe... Tovarăşul său îl combate fără convingere: era bine pe dracu'... munceai ca prostu' şi-ţi lua şi porcu' din bătătură... În concluzie: hai noroc, hai noroc!

Vine vorba şi de Băsescu. Se ridică tonul, se dilată ochii, se încordează muşchii. Unul zice că nenorocit ca ăsta n-a mai existat în istoria României. Celălalt se ţine tare: bine c-a fost bun Iliescu-al tău. Pentru prima dată, nu se mai aude clinchetul metalic al sticlelor ciocnite. „Să tai tu pensiile, mă, şi să laşi oamenii muritori de foame..." „Păi dacă nu mai sunt bani la buget, de unde să tot dea?! Ha?!" „De la hoţu' de Videanu... şi de la curva aia..." „Păi da, că la tine toţi îs curve şi hoţi... Da' pământurile pe luncă îs toate nemuncite."

„Auzi, mă? Prost îs eu că stau de vorbă cu tine!"

Cei doi sunt deja în picioare. Sunt ca doi cocoşi, gata să se repeadă unul asupra celuilalt. Au uitat şi de prietenie, şi de sticle, şi de tot. Când se despart, nu mai vorbesc, ci ţipă. Unul o ia la vale, altul la deal. Îşi aruncă priviri fioroase şi blesteme îngrozitoare. Ce n-au reuşit Steaua, Tudor Vladimirescu, Bin Laden şi Ceauşescu a reuşit Băsescu: să-i facă pe cei doi vecini, printre ultimii bărbaţi în putere de pe uliţă, să se urască de moarte.

Când îşi începe ziua de lucru la Cotroceni, şeful statului ar face bine să se gândească dacă nu cumva a greşit profund divizând ţara în România pro-Băsescu şi România anti-Băsescu. Dacă fanatismul a ajuns şi la mine pe uliţă...