Escroci de partid şi de stat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este incredibil cum un escroc fără scrupule, aflat în slujba statului, continuă să fie păstrat într-un post de director după ce a furat peste două milioane de euro şi a nenorocit mai mult de 200 de oameni!

Este un caz revoltător, pentru că arată nu doar ticăloşia individului, ci şi complicitatea autorităţilor. Când am demonstrat că şeful Gărzii Financiare Bucureşti e campion la evaziune, coţcarul a fost dat afară şi a intrat pe mâna procurorilor. Acum, când dezvăluim nenorocirile făcute de directorul Gărzii de Mediu Caraş-Severin, Marius Cîrpean, acestuia nu i se clinteşte niciun fir de păr din cap. Sigur că până la urmă va fi destituit, dar întrebarea e: de ce mai stă chiar şi o secundă într-o funcţie publică? Şi, mai ales, de ce a fost protejat până acum?

Scurt rezumat al poveştii. În perioada 2005-2008, când era patron a două firme şi "finanţator" al echipei de fotbal Metalul Bocşa (din liga a patra), Marius Cîrpean a luat credite de la BCR, Sucursala Bocşa, în valoare totală de peste două milioane de euro. Dar nu a ridicat banii pe numele său, ci pe cele ale angajaţilor săi. N-au scăpat nici fotbaliştii, antrenorii şi cine s-a mai nimerit pe la echipa de fotbal! Avându-l complice pe directorul băncii, Cîrpean a prezentat doar copii după actele păgubiţilor şi adeverinţe de venit eliberate chiar de firmele lui. Pentru a putea scoate sume cât mai mari, a crescut pentru o lună salariile tuturor angajaţilor. Şi aceştia, săracii, se bucurau că patronul s-a gândit să le facă o bucurie...

Numărul victimelor este de cel puţin 186 (unele surse din Poliţie vorbesc de 250). Toţi aceşti oameni nu ştiau că s-au împrumutat la bancă! Au aflat abia în 2009, când directorul Sucursalei BCR Bocşa,  Nicolae Sperneac, s-a sinucis, iar datornicilor au început să le vină somaţii de plată. Fiecare are de restituit între 10.000 şi 20.000 de euro, sub ameninţarea că-şi va pierde casa, maşina sau alte bunuri de valoare.

De doi ani, victimele lui Cîrpean fac plângeri la Poliţie şi la Parchet, dar degeaba. Escrocul continuă să fie liber, ba chiar bine proţăpit într-o funcţie publică, iar victimele sale sunt terorizate de somaţiile băncii. Silvian Ionescu, şeful Gărzii Naţionale de Mediu, prin urmare şi al lui Cîrpean, nu vede nicio problemă în cazul colegului său din PDL. Mă rog, orbul găinii...

Cazul Cîrpean arată gradul de putrefacţie al statului în care trăim şi pe care-l plătim. Ca să facă asemenea tâlhării la drumul mare şi să mai fie şi director al Gărzii de Mediu Caraş-Severin, escrocul a beneficiat de complicitatea a cel puţin cinci instituţii:

- banca i-a dat bani în condiţii mafiote;
- Poliţia se face că investighează de doi ani;
- Parchetul lasă în libertate un tâlhar periculos;
- Garda Naţională de Mediu ţine în funcţie o secătură;
- PDL are o clientelă îngrozitoare.

Ar fi timpul ca banca să-i lase în pace pe „datornicii" nevinovaţi, Poliţia şi Parchetul să iasă din somnolenţa dubioasă, Garda de Mediu să spulbere din funcţie haimanaua de la Reşiţa, iar PDL să încerce, cumva, să spele ruşinea.

Dacă n-o vor face, să se pregătească de ce e mai rău! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite