Eroii de la Imprimerie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă ne interesează viitorul, atunci trebuie să privim cu atenţie spre Grecia. Nu, nu pe ofertele turistice - Acropole, Creta, Corfu, Halkidiki -, ci la jurnalele de ştiri. Căci actualul model grecesc este apocalipsa de care trebuie să fugim cât ne ţin ţurloaiele.

Grecia este, în primul rând, un avertisment către politicieni. De la miniştri la parlamentari şi de la primari la consilieri, trebuie să priceapă cu toţii că joaca de-a banul public duce, mai devreme sau mai târziu, la catastrofe sociale.

Dar Grecia este şi cutremurul capabil să zgâlţâie confortul leneş instalat în cetăţenii cu mintea odihnită. Să priceapă tot rumânu', dacă grecul n-a priceput, că nimeni nu poate consuma mai mult decât produce! De la familia Amarghioalei la Guvernul României, trecând prin comunitatea găgăuzilor din Cocârlaţi, nimeni nu se poate întinde mai mult decât îl ţine plapuma.

Sigur, mai există soluţia traiului pe datorie. Dar este o fericire pe termen scurt, urmată de apăsări suplimentare. Dacă te îndatorezi ca să faci investiţii, tot mai e ceva. Dacă, însă, apelezi la datorii pentru consum, atunci ţi-ai săpat groapa. Cum adică: în prezent nu-ţi poţi susţine costurile unui anumit nivel de trai, dar anul viitor îţi asumi aceleaşi costuri plus rata achitată în contul datoriei? Iată, într-adevăr, o tactică sinucigaşă.

Grecia s-a îndatorat la nivelul a 1,2 PIB-uri. A acumulat datorii de 266,3 miliarde de euro, în condiţiile în care Produsul Intern Brut este de 236,5 miliarde de euro. Asta înseamnă că, dacă ar trece pe consum zero şi şi-ar drena toţi banii spre acoperirea datoriei - ceea ce e imposibil -, ar trebui să „postească" astfel mai bine de 14 luni. În termeni realişti, povara va atârna pe umerii a cel puţin două generaţii.

Nici când le-a ajuns cuţitul la os, urmaşilor lui Aristotel nu pare să le fi venit mintea la cap. Cei mai tembeli dintre poliţişti au ocupat clădirea Imprimeriei Naţionale împiedicând publicarea şi, deci, intrarea în vigoare a măsurilor de austeritate decise de guvern. Altădată, grecii îşi arătau vitejia la Salamina, la Termopile, la Marathon sau sub zidurile Troiei. Acum, ei îşi folosesc muşchii pentru a bloca Monitorul Oficial.

Îngrozitorul lor inamic nu mai este armata persană, ci teama de a-şi pierde privilegiile. De exemplu, renunţarea la cel de-al 14-lea salariu. Deci: anul are 12 luni, dar băieţii iau 14 salarii. Concediile sunt lungi, săptămâna de muncă - scurtă, iar pauzele - multe şi dese.

Soluţia este cea propusă de Germania: fraţilor, munciţi mai mult şi cheltuiţi mai puţin! Dar nemţilor nu le-a trecut prin gând să blocheze Imprimeria. Nici eroii de laTermopile nu bănuiau că urmaşii lor vor fi eroii de la Imprimerie...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite