Dinu Păturică e printre noi

Nicolae Filimon, „Ciocoii vechi şi noi".

O frescă usturătoare a vremurilor din urmă cu două secole, pe când Ţara Românească era jecmănită de domnitorii fanarioţi.

De atunci au trecut peste noi regimuri de tot felul, dar proastele obiceiuri fanariote n-au dispărut. Dimpotrivă, ele s-au desăvârşit. Cei 45 de ani de comunism le-au osificat, iar cei 21 de ani de postcomunism le-au diversificat. Rezultatul îl vedeţi la tot pasul: corupţie generalizată şi funcţii publice cumpărate cu banul jos. Ban care, la fel ca-n vremurile lui Vodă Caragea, sunt scoşi apoi cu profit din şpaga colectată la toate nivelurile.

Să urmărim dialogul dintre Dinu Păturică, lacomul ciocoi de la curtea postelnicului fanariot Andronache Tuzluc, şi alunecosul Ciolănescu, candidat la funcţia de ispravnic.

„Un moment după aceea intră o a doua persoană, care, după ce făcu ciocoiului un compliment demn de un seraschier, îi zise de-a dreptul:

- Cucoane Dinule, am auzit că s-a mazilit ispravnicul de Teleorman şi vin să cer ajutorul domniei tale ca să iau acest mansup.

- Aşa este, bei-mu, dar de, să mai vedem. Vremurile sunt grele, isprăvniciile nu se dau la fiecine, răspunse Păturică cu voce îngânată.

Noul venit, înţelegând pricina care făcea pe ciocoi să răspundă prin cuvinte evazive, reluă vorba:

- Da, da, nene Dinule, te rog să-mi faci această trebuşoară, căci sunt om şi eu; mână pe mână spală şi amândouă obrazul. Înţelegi domnia ta.

- Vezi, aşa-mi vine la socoteală!

- Dar de vreme ce ne-am înţeles, să vorbim ca nişte prieteni adevăraţi. Ia spune-mi, ce o să-mi ceri pentru acest mansup?

- Cât despre mine, bei-mu, nu ţi-aş cere nimic; dar ce facem postelnicului? El nu este în stare să facă cel mai mic lucru fără interes, şi încă interes, nu glumă!

La aceste din urmă fraze, trăsăturile feţei candidatului de isprăvnicie luară un aspect posac. Se scărpină puţin în cap cu un aer meditativ, apoi zise:

- Să tăiem preţul.

- Bine! Să-mi dai 2.500 de rubiele.

- Nu e prea mult?

- Nicidecum, bei-mu; judeţul Teleorman este unul din cele mai bogate: are zece plăşi, peste cincisprezece mii de locuitori, tot unu şi unu, şi schelă la Dunăre. Domnia ta poţi să scoţi aceşti bani în două săptămâni, numai din plocoane. Ce spui domnia ta! Acest judeţ este un capan împărătesc nesecat.

- Aşa este, dar, uite, nu sunt învăţat să fur, îmi e milă să despoi pe săraci!

- Astea sunt slăbiciuni care pier ca visele îndată ce te vei sui pe scaunul isprăvniciei.

- Aşadar nu se poate mai jos?

- Nicio para, bei-mu. Vremurile sunt grele, s-aude de domnie nouă şi noi trebuie să ne folosim acum, când ne umblă moara.

- Fie dar precum zici. Porunceşte să-mi aducă hârtie şi călimări.
Ciocoiul bătu de trei ori în palme şi toate se aduseră într-o clipă; postulantul scrise biletul următor: «Arhon baron, vei da în ordinea mea două mii cinci sute rubiele aducătorului acestui răvaş şi le vei trece în socoteala mea. Ciolănescu».

După ce uscă scrierea prin puţin nisip pus peste dânsa, el strânse biletul în două şi-l dete în mână lui Dinu; acesta îl citi, făcu o temenea sau un compliment otoman şi, sculându-se în picioare, se îndreptă către o masă. Deschise un mic sipet de lemn de chiparos şi scoase dintr-însul pitacul de orânduire, învestit cu subscrierea şi sigiliul domnesc; apoi, după ce trecu într-însul numele noului ispravnic, i-l dete în mână, zicându-i:

- Slujbă pentru slujbă! Primeşte, boierule, pitacul de orânduire; du-te de sărută mâna măriei sale lui vodă şi te aşază sănătos pe scaunul isprăvniciei de Teleorman."

Înlocuiţi ispravnic cu şef de vamă, prefect sau director bugetar şi obţineţi fotografia României de astăzi. Dinu Păturică trăieşte, e contemporanul nostru, îl întâlniţi la orice pas, multiplicat în zeci de mii de exemplare!