Dictatorul din oglindă

Vă amintiţi ce vârstă avea Nicolae Ceauşescu în noiembrie 1989, când a fost reales la al XIV-lea Congres? 71 de ani.

Atât are şi Nursultan Nazarbaev, preşedintele etern al Kazahstanului. Acesta a obţinut duminică un nou mandat, cu frumosul procentaj de 95,5%. Şi asta, în condiţiile unei prezenţe la vot de 89,9%.

Sunt cifre care i-ar fi stârnit interesul şi Geniului din ­Scorniceşti. Şi totuşi, ­Nazarbaev mai are de învăţat. În România anilor '80, prezenţa la vot era de 99,9%, dintre care 99,9% puneau ştampila pe Nea Nicu. E drept că acesta era şi singurul candidat.

Ceauşescu ar fi avut de învăţat şi el câte ceva de la Nazarbaev. De exemplu, faptul că poţi fi dictator şi prin alegeri cu mai mulţi candidaţi. Jupânul absolut al Kazahstanului a avut trei rivali, care nu au putut strânge însă, împreună, mai mult de 4,5%. Era şi greu, din moment ce unul dintre aceştia nu a votat cu el însuşi, ci cu Nazarbaev!

Trebuie să-l înţelegem însă şi pe dictatorul de la Astana. Fosta republică sovietică din Asia Centrală nu este totuşi România comunistă a lui Ceauşescu, ci seamănă mai degrabă cu România cripto-comunistă a lui Iliescu. Referinţa este anul 1990, când existau şi la noi alegeri (20 mai - duminica orbului), existau şi partide (puţine independente şi multe caricaturi create de monstrul FSN), plus un candidat de tip Nazarbaev (Ion Iliescu) şi câţiva rivali oneşti, dar fără şansă (Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Sergiu Cunescu, Radu Câmpeanu). E drept, n-a existat un candidat care să voteze cu un contracandidat al său! Chiar până acolo nu s-a ajuns.

Situaţia din Kazahstan este oglinda în care merită să privim cu atenţie, pentru că ne-a trecut glonţul pe la ureche. Dacă România ar fi rămas în zona gri a Europei, avea toate şansele să semene cu Kazahstanul post-sovietic. Sigur că între cele două ţări există mari diferenţe culturale şi religioase, dar influenţa încă puternică a fostului Imperiu Roşu ne-ar fi adus sisteme politice asemănătoare.

Uniunea Europeană şi geografia ne-au schimbat orizontul, istoria şi destinul. În România secolului XXI nu mai este posibil un dictator de tip Nazarbaev, cu atât mai puţin unul de tip Ceauşescu. Victoriile electorale cu 95,5% sau 99,9% au fost înmormântate în cartea de istorie.

Este, poate, singurul salt uriaş făcut după prăbuşirea comunismului. Unul decisiv, însă, spre ţara civilizată pe care o vom avea cândva. Noi, copiii sau nepoţii noştri.