D’ale suspendării

Incultura politică şi lunga tradiţie în arta mazilirii au readus pe scena publică o temă care vorbeşte despre degradarea noastră ca naţiune: suspendarea preşedintelui.

Tot felul de piţifelnici, de pe la majoritatea partidelor, repetă papagaliceşte, prin conferinţe de presă sau prin studiouri TV, formula definitorie a augustei lor viziuni de oameni mărunţi: suspendarea preşedintelui.

Palavragii care n-au făcut în viaţa lor un plan de afaceri, dar care au cunoscut prosperitatea în relaţia cu statul, ies în faţa naţiunii pentru a ne oferi, cu generozitate, soluţia miraculoasă a ieşirii din criză: suspendarea preşedintelui.

Chiar şi la ultima crâşmă din mahala, analişti imbatabili ai politichiei de capu' podului freacă sticla cu poşircă de dimineaţa până seara, înjurând guvernul în aşteptarea ajutorului social şi punându-se de acord asupra condiţiei obligatorii a ieftinirii băuturii: suspendarea preşedintelui.

În mărunţenia noastră balcanică, am ajuns să vorbim despre suspendarea preşedintelui ca despre înfulecarea unui chebap la ceas de seară, cu muştar, ketchup şi cartofi prăjiţi. Mai avem puţin şi, între două manele, dezbatem marea dilemă: auzi, fa, ce facem în uichendu' ăsta, ducem copiii la mă-ta sau îl suspendăm pe preşedinte?

E meritul politicienilor că au dus discuţia de la tribuna sacră a Parlamentului până-n ultimul hogeac de chirpici, potolind foamea megieşilor cu o porţie mare de populism pane, asortată cu o salată de iluzii denumită pompos suspendarea preşedintelui.

Ne vine greu, ca români, să ducem lucrurile până la capăt. Cu rare excepţii, avem în noi virusul neterminării. Începem case pe care nu le mai terminăm. Demarăm afaceri pe care le abandonăm la jumătate. Scriem articole cărora nu le găsim ultima frază. În sport, reuşim să fim aproape campioni. Am inventat chiar şi o expresie - e drept, cam rasistă după ultimele norme europene - pentru neterminarea noastră: ne înecăm ca ţiganu' la mal.

Şi atunci, dacă noi nu terminăm aproape nimic, de ce l-am lăsa pe preşedinte să-şi termine mandatul? Noi l-am pus, noi îl dăm jos! Ce contează că l-am ales pentru cinci ani şi ni se năzare să-l dăm jos după cinci luni?!

În istorie a fost chiar mai rău. Nu doar că ne-am mazilit domnitorii mai des decât schimbă fotbaliştii perechile de silicoane, dar le-am şi pus capul pe butuc. În neterminarea noastră funciară, de ce i-am fi lăsat pe ei să-şi termine viaţa aşa cum le-a fost dată de Dumnezeu?

Niciunde în lume, conducătorii nu sunt mereu populari. Dar lipsa de popularitate nu înseamnă mazilirea. De regulă, cad guverne, dar nu sunt alungaţi regi sau suspendaţi preşedinţi. Regii sunt regi pe viaţă, iar preşedinţii sunt preşedinţi până la sfârşitul mandatului.

După zgomotoasa suspendare a preşedintelui din 2007, am devenit un popor de suspendaci. Hai să mai suspendăm şi noi ceva, să nu ne plictisim... Şi ce se întâmplă cu următorul preşedinte dacă nu ne place de el? Simplu: îl suspendăm şi pe el!

Din suspendare în suspendare până la victoria finală, când din ţara asta n-o mai rămâne piatră pe piatră!