Dacă-i capitalism, capitalism să fie!

Noul Cod al Muncii are de înfruntat adversari redutabili: populismul, interesele, isteria şi prostia.

Populismul general, interesele liderilor sindicali, isteria televiziunilor propagandiste şi prostia prezentă pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale.

Nu există prevedere mai comunistă decât contractul colectiv de muncă la nivel naţional! Carevasăzică, mii de patroni şi zeci sau sute de mii de salariaţi dintr-o ramură economică (de exemplu, industria textilelor) trebuie să se alinieze unor norme unice. Nu contează particularităţile fiecărei afaceri în parte, nici business-planurile companiilor, cu atât mai puţin specificul forţei de muncă.

Adevăratul contract este cel individual, susţinut eventual de o înţelegere-cadru negociată la nivel de companie, între patronatul şi sindicatul respectivei companii. Cum capacitatea de lucru a oamenilor nu este egală (diferind în funcţie de pregătire, inteligenţă, atitudine, creativitate, caracter, putere de muncă şi multe altele), nici contractele nu pot fi identice. Pur şi simplu, muncitorul X merită un salariu mai mare decât muncitorul Y. Iar asta se reglează prin negociere directă între angajator şi angajat, nu prin contracte colective de muncă. Numai un idiot vrea să piardă un lucrător bun!

Cei care strigă sclavagism!, sclavagism! pornesc de la o idee preconcepută: aceea că patronii sau managerii companiilor sunt nişte exploatatori care abia aşteaptă să-şi transforme angajaţii în sclavi. Asta e, 45 de ani de propagandă comunistă şi 21 de ani de populism postcomunist lasă urme adânci în subconştientul oamenilor. Tot ce le mai rămâne liderilor sindicali este să ne anunţe, premonitoriu, cum vor fi înjugaţi ţăranii la plug, în locul boilor, cum li se va pune botniţă să nu mănânce struguri şi cum vor fi afumaţi cu ardei iute.

Să gândim un pic cu capetele noastre. Ce interes ar avea un patron să-şi umilească angajaţii? De asta-i angajează, ca să-şi bată joc de ei? Păi, dacă se dovedeşte a fi un patron neserios, nu cumva îl vor ocoli lucrătorii de bună calitate? Nu va rămâne el cu mâna de lucru cea mai proastă? Şi, în acest fel, nu-şi face praf propria afacere? Logica spune că patronii de calitate vor avea angajaţi de calitate, iar patronii obsceni vor avea angajaţi mediocri. Se vor merita unii pe alţii. În fond, aceasta este şi esenţa concurenţei de tip capitalist. Cea care trebuie să decidă este piaţa liberă a muncii, nu birocraţia de stat sau oligarhia sindicală!

Noul Cod al Muncii lasă cale liberă abuzurilor, mai anunţă trompeţii apocalipsei. Întrebare: cu actualul Cod al Muncii nu au existat abuzuri? Şi o întrebare mult mai delicată: n-ar fi momentul să discutăm şi despre abuzurile unor angajaţi? Asta s-a întâmplat mai ales în birocraţia de stat, unde lăcomia, nesimţirea şi lenea unor funcţionari paraşutaţi politic au fost straşnic apărate de Codul Muncii. Chiar şi în cazuri flagrante, urmate de obligatorii concedieri, căpuşele bugetare au fost reinstalate în funcţii prin decizii judecătoreşti. Decizii bazate, evident, pe toxicul contract colectiv de muncă. Aşa s-a ajuns în situaţia aberantă ca pentru un post gras să avem simultan trei directori, reprezentanţi a trei clientele politice: cea PDL-istă, cea PSD-istă şi cea PNL-istă.

Noul Cod al Muncii elimină şi un privilegiu aberant al liderilor sindicali: interdicţia de a fi concediaţi pe timpul mandatului şi doi ani după aceea. Putea domnu' sindicalist să vină la serviciu din Paşte în Crăciun, să lucreze în doru' lelii sau să tragă la măsea la locul de muncă - nu puteai să-i faci nimic. O asemenea imunitate provoca invidii chiar şi printre parlamentari!

În capitalism, patronatele şi managementul au câteva griji permanente: să facă bugetul, să rentabilizeze afacerea, să poată plăti salariile. Era timpul să capete şi salariaţii o responsabilitate majoră: aceea de a-şi face treaba bine, altfel zboară. Nu poţi trage chiulul pe banii altora! Dacă vrei s-o faci, fă-o pe banii tăi! Noul Cod al Muncii rezolvă, în sfârşit, şi această anomalie. Dacă sistemul privat găsise pârghii - improvizate, e drept - de a alege grâul de neghină, în anumite zone bugetare capitalismul de-abia acum începe. Într-un an, doi, am putea ieşi din schizofrenia de a avea două Românii: una cvasi-capitalistă (cea privată) şi alta cvasi-socialistă (cea de stat).

Întrebare de final: dacă un patron concediază un salariat considerat ineficient, în locul lui aduce cumva un marţian? Concedierea unui român nu va însemna, totuşi, angajarea altui român? A unuia care poate că merită mai mult...