Criza din presă

Necazul e că valul concedierilor loveşte de-a valma. Iar dimensiunile sale ating cotele unui tsunami.

Ocupate să scrie despre cei 100.000 de şomeri pe care-i va livra sectorul bugetar în acest an, ziarele omit să pomenească - din discreţie, poate şi din pudoare - despre miile de jurnalişti rămaşi fără lucru.

E cel mai greu moment al presei libere din România ultimilor 70 de ani (perioada 1940-1989 scoateţi-o din calcul, căci dictaturile nu se pun). Crivăţul se simte chiar şi prin mioriticul nostru cojoc de oaie: se închid ziare, se reduc ediţii, se restrâng echipe. Sunt trimişi acasă oameni ce-şi ziceau ziarişti.

Şocul din breaslă îl simt în grosimea teancului de CV-uri care se adună şi se tot adună. Pe unii dintre ei i-aş angaja acum, pe loc, pentru că sunt ziarişti buni. Dar nu pot da afară un ziarist bun ca să angajez un altul la fel de bun.

De alţii îmi pare rău, căci le simt şi limitele, şi disperarea. Sunt bine intenţionaţi, dar nu pot prea mult. Îi apasă chiria sau ratele la bancă, iar cu astea nu te joci. Unii au copii de crescut sau părinţi de întreţinut. Ţi se rupe inima când le spui că nu poţi să-i ajuţi.

Există şi categoria lichelelor de presă. De obicei, sună pe telefonul personal - „bătrâne, mai ţii minte când eram noi colegi la Bulina roşie? Ce vremuri - vindeam 600.000 de exemplare..." Licheaua uită să adauge că scurta noastră experienţă comună s-a sfârşit, atunci, prin concedierea sa pe motive de incompatibilitate cu deontologia presei ori cu demnitatea umană.

Şi mai uită că ulterior, prin alte părţi, şi-a păstrat proastele obiceiuri. Dar cum nu toată lumea uită, licheaua va trebui să încerce în altă parte. Eu, unul, sper să i se trântească uşa-n nas peste tot. Măcar atât să facă bun criza pentru noi: să ne scape de lichele.

Necazul e că valul concedierilor loveşte de-a valma. Iar dimensiunile sale ating cotele unui tsunami.

Doar în ultimele luni s-au închis „Cotidianul", „Ziua", „Gardianul", „Business Standard", plus câteva zeci de ziare din provincie. Televiziunile, mai mari sau mai mici, au închis staţii locale şi au redus schema de la Bucureşti. Dintre ziarele care se încăpăţânează să rămână pe baricade, multe au renunţat la ediţiile de sâmbătă şi de duminică. Aşa s-a ajuns ca oferta de weekend, pe zona quality („ziare serioase", cum li se mai spune), să se rezume la „Adevărul" plus „Evenimentul zilei". Atât! „Gândul" s-a retras de mult, a urmat „România liberă", acum a spus adio şi „Jurnalul Naţional".

E o realitate de care ar face bine să ţină cont şi Guvernul Boc, atunci când se gândeşte să mai adauge niscaiva taxe pe drepturile de autor. Dacă nu poate ajuta industria media (cum se întâmplă în alte ţări), măcar să nu-i mai tragă şi un glonţ în ceafă.