Cine-i mai bolnav: Băsescu sau Vadim?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

E la modă, în aceste zile, să vorbeşti despre pacientul Traian Băsescu. Ce-l supără, ce-l doare, ce probleme are? Cât e de bolnav? De ce s-a dus la spital?

Până la un punct e normal. Băsescu e preşedintele ţării, iar sănătatea preşedintelui e o problemă de interes public. Dar dacă de la informare şi dezbatere se ajunge la demenţă şi blesteme, atunci trebuie să chemăm, într-adevăr, doctorul.

Un pacient care ar avea mare nevoie de intervenţie este Corneliu Vadim Tudor. Iată ce scria zăltatul europarlamentar în „România Mare" din 8 martie 2010.

„Traian Băsescu se află pe ultima sută de metri: are cancer generalizat. Noi scriem de multă vreme că el are grave probleme de sănătate. N-am fost crezuţi. (...) Mai întâi au fost hemoragiile din ce în ce mai dese, pe gură şi pe fund (pe acolo se elimină ficatul celor bolnavi de cancer la acest organ). Apoi, transfuziile de sânge, de 2-3 ori pe săptămână. La toate acestea se adaugă şi boala Graves, adică lipsa imunităţii, din cauza tiroidei. Asta e asociată cu micşorarea ochilor şi tulburarea vederii. Ori Băsescu nu mai vede deloc cu un ochi, sau vede negru; a început să nu mai vadă nici cu ochiul celălalt."

Şi pentru că nu era suficient, Tomberonul Patriot a citat şi din cealaltă latrină a sa, ziarul „Tricolorul".

„De ce-i e frică nu scapă... Speriat de evoluţia proastă a sănătăţii sale, Marinarul de la Cotroceni a făcut o serie de analize şi investigaţii medicale, la o clinică particulară din Italia. Mai mult ca sigur că s-a folosit de un alt nume. (...) Un lucru e sigur: ficatul pacientului e făcut praf, iar zilele trecute Băsescu a suferit o puternică hemoragie anală, cu cheaguri mari de sânge. De asemenea, abdomenul îi este foarte umflat, ca la ciroză. Iată că se confirmă tot ceea ce am publicat noi."

Concluzia, tot în „România Mare": „E clar: Băsescu e terminat". Iar Vadim ştia exact şi când va veni „deznodământul": „E o chestiune de câteva săptămîni, maxim 2-3 luni".

De atunci au trecut cinci luni, iar Tomberonul Patriot continuă să apară la televizor şi să explice naţiunii cât de bolnav e Traian Băsescu. Iar când simte că nu e suficient, mai publică şi câte-un blestem, doar-doar l-or auzi toţi dracii din iad şi s-or năpusti asupra Palatului Cotroceni...
Dar Corneliu Vadim Tudor nu a fost întotdeauna atât de lipsit de respect faţă de conducătorii statului. Iată, de exemplu, ce publica în revista „Săptămâna" din 6 ianuarie 1984, zi în care era aniversată Elena Ceauşescu:

„Este fiica prea iubită / A acestui brav popor / De luceferi străjuită / Şi de steagul Tricolor. / E Elena Ceauşescu / Suflet nobil şi vibrant / Mama bună, om politic / Şi prestigios savant. / Înţeleaptă-i este fapta / Năzuind spre viitor / Tot cu cinste stă în dreapta / Marelui conducător."

Iar despre diabetul care-l chinuia pe Ceauşescu - nimic, nimic, nimic... 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite