Băsescu şi Ponta

„Încep prin a vă felicita pentru votul obţinut azi: 284 de voturi.

Este impresionant. Începeţi să vă apropiaţi de cifra de 322, care v-a adus noroc data trecută." Aşa au sunat frazele prin care Traian Băsescu şi-a început coabitarea cu un Cabinet pe care nu şi l-a dorit niciodată: Guvernul Ponta.

A fost o ironie spusă rânjit-scrâşnit, mascată de o jovialitate teatrală. Deşi nu-i face plăcere să răvăşească amintirile propriei suspendări, Traian Băsescu a încercat să facă din ele bici. Dacă s-ar fi aflat pe puntea vaporului, probabil că ar fi strâns mai puţine mâini în propria-i palmă şi mai multe mâini în menghină. Dar cum funcţia de şef al statului presupune şi unele constrângeri, Traian Băsescu s-a limitat să amintească momentul „322".

Întrebarea e: va mai exista un „322"? Vom face noi, românii, o tradiţie din a suspenda un preşedinte pe mandat? Căci, fiţi siguri: dacă Traian Băsescu va fi purtat din nou prin această umilinţă, niciun succesor al său nu va mai putea dormi liniştit! Cum majorităţile parlamentare din Valahia sunt volatile ca fumul, oricând se poate închega - speculând uriaşul potenţial oportunist dintre zidurile Casei Poporului - o mişcare capabilă să-l răstoarne pe şeful statului.

Asta ne dorim de la politică? O ţară instabilă, cu un preşedinte pe post de Hopa-Mitică? Nu seamănă toate astea cu mazilirea domnitorilor, pe vremuri, în urma intrigilor ţesute de marii boieri? Dacă vreţi să ne întoarcem acolo, atunci daţi-i înainte, tovarăşi! Vorba ceea: schimbarea domnilor, bucuria nebunilor.

E greu de crezut că Traian Băsescu şi Victor Ponta vor avea o convieţuire paşnică. Pur şi simplu, au viziuni diferite, obiective diferite, anturaje diferite. Vor încerca să se suporte, dar nu vor avea încredere unul în altul. Capacitatea lor de a fi toleranţi va fi strivită de propriile orgolii, dar mai ales de infernalele coruri războinice care le cântă în strună. La acest capitol, Ponta este mai vulnerabil: îşi stăpâneşte haita mai greu, pentru că are în spate mai multe fiare setoase de sânge - atât în propriul partid, cât şi în rândul aliaţilor.

Dar România mai are o „calitate": alianţele se fac pentru o sută de ani şi se rup la schimbarea anotimpurilor. Aliaţii de azi sunt inamicii de mâine, inamicii de azi sunt aliaţii de poimâine.

„Nu am dreptul moral să rămân impasibil dacă un proces de restauraţie s-ar produce în Legea Educaţiei, în legislaţia Muncii sau în legislaţia privind Justiţia", a spus Traian Băsescu. Va ţine cont Victor Ponta de „aşteptările" preşedintelui? Sau îl va provoca, simţindu-l obosit şi tot mai singur?

De răspunsul la această întrebare depinde stabilitatea României în următorii ani. 

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''