Aurul şi Tezaurul

De la Răsărit ne vin, de obicei, veşti proaste: că se scumpesc gazele, că să ne luăm gândul de la Tezaur, că Basarabia nu e treaba noastră... Dar iată că uneori îşi mai face locul şi câte-o veste bună, aşa cum s-a întâmplat zilele trecute cu papirusul de la Mangalia.

După jumătate de veac de tăcere, Rusia ne-a returnat cel mai vechi papirus din Europa, descoperit la Mangalia în 1959. În plină dominaţie sovietică, documentul a fost trimis la Moscova „pentru restaurare şi conservare". Urmele sale au fost pierdute pentru multă vreme. Luni, 22 august 2011, artefactul a fost repatriat, intrând în patrimoniul Muzeului de Arheologie „Callatis" din Mangalia.

Simbolic, operaţiunea de predare-primire ar fi trebuit să se desfăşoare o zi mai târziu, pe 23 august, marcând o altfel de întoarcere a armelor în relaţiile româno-ruse: de la neîncredere, abuz şi dictat la normalitate, corectitudine şi respect. România a plătit scump încrederea pe care a avut-o în Moscova de-a lungul timpului. Recentul gest al Rusiei este un mic pas spre vindecarea unor răni ale trecutului. Dar pentru eliminarea unor suspiciuni istorice e nevoie de gesturi consistente. Şi gândul ne fuge, inevitabil, la Tezaurul românesc de la Moscova.

De peste 90 de ani, Rusia (moştenitoarea Uniunii Sovietice) ne datorează o comoară uriaşă: circa 93,4 tone de aur (91 de tone de monede istorice şi 2,4 tone de lingouri), evaluate în prezent la peste trei miliarde de euro. Tezaurul a fost transportat de la Iaşi la Moscova în timpul Primului Război Mondial, în baza unor garanţii ferme date de Rusia ţaristă. Rostul acestei evacuări era punerea la adăpost a rezervelor de aur, a unor documente importante şi a altor valori, în faţa ameninţării trupelor germane. Refugiat la Iaşi, Guvernul condus de Ion I. C. Brătianu a predat Rusiei, în 1917, comoara încărcată într-un tren cu 20 de vagoane. Tragedie, însă: câteva luni mai târziu, bolşevicii au preluat puterea în Rusia, „uitând" de obligaţiile faţă de România.

În cei 94 de ani scurşi de atunci, României i-au fost restituite mici părţi din tezaur, în trei etape (în 1935, 1956 şi 2008), ultima fiind de-a dreptul simbolică: 12 monede de aur, în greutate totală de 77,09 grame. Până la 93,4 tone e cale lungă!

Ar fi timpul ca Rusia să arate că regretă abuzurile trecutului, punând capăt acestui jaf istoric. Pentru cea mai întinsă ţară din lume, posesoarea unor imense bogăţii ale subsolului, 93,4 tone de aur sau trei miliarde de euro nu reprezintă mare lucru. Dar pentru Rusia secolului XXI şi pentru nevoia ei de a se distanţa de trecutul sovietic, restituirea integrală a Tezaurului românesc ar fi un gest istoric.

Atenţie, însă! În timp ce ne ciondănim cu Moscova pentru cele 93,4 tone de aur antebelic, suntem pe cale să pierdem o cantitate chiar mai mare „graţie" contemporanilor noştri, care nu sunt nici ruşi, nici nemţi sau turci, ci români get-beget. Miza este proiectul Roşia Montană, unde jaful îl poate depăşi în dimensiuni pe cel al Tezaurului din 1917. Preşedintele României, Traian Băsescu, a anunţat că, după ştiinţa sa, la Roşia Montană se află 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint. La o redevenţă de doar 4% (o ticăloşie!), statului român îi vor reveni gratis 12 tone de aur din cele 300 aflate în zăcământ. Contractul este atât de păgubos, încât pe baza comorii de la Roşia Montană se vor îmbogăţi alţii.

Băsescu spune că, urmare a acestei exploatări, rezerva de aur a României ar trebui să crească de la 103 tone (cât e acum) la cel puţin 200 de tone. OK, problema e că pentru diferenţa de 100 de tone vom plăti bani grei! Statul român va cumpăra cu miliarde de euro o bogăţie care îi aparţinea, dar pe care a înstrăinat-o cu o nonşalanţă criminală. „Mulţumită" prietenilor de la Moscova şi patrioţilor de la Bucureşti, două versuri sunt mai actuale ca oricând: Munţii noştri aur poartă / Noi cerşim din poartă-n poartă.