Plecarea lui Băsescu: între anarhie şi compromis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

L-am văzut vineri seară pe Dan Şova, senator PSD, spunând cu un fel de erecţie mentală: „Oferta USL la următoarele alegeri este fermă - Victor Ponta prim-ministru, Crin Antonescu preşedinte, Traian Băsescu suspendat".

Câteva minute mai târziu, jucându-mă cu telecomanda, am dat peste un personaj cu bagaj intelectual mult mai consistent, dar cu mijloace politice la fel de rudimentare: Andrei Marga. „Clasa zero, în formula propusă de actuala Putere, nu e bună. Când noi, cei de la USL, vom veni la guvernare, vom schimba legea şi vom desfiinţa clasa zero", zicea domnul Marga, cu o voluptate a demolării.

Aşadar, troica PSD-PNL-PC a hotărât să-l suspende pe şeful statului indiferent ce va face acesta, dacă va încălca grav Constituţia sau n-o va încălca deloc (lucru pe care nu-l stabilesc activiştii de partid, ci Curtea Constituţională). E o abordare tribală, care nu are legătură cu regulile politicii moderne. Să nu uite viteazul Şova: cine va ridica sabia, de sabie va muri!

În privinţa ameninţării vânturate de onorabilul domn Marga, nimic nou sub soare: de 22 de ani, cea dintâi preocupare a fiecărei guvernări este distrugerea până la temelie a ceea ce construise precedenta guvernare. A dat unul o lege? O anulăm! A ridicat unul un pasaj? Îl demolăm! A hotărât unul să ne pieptănăm pe dreapta? Ne pieptănăm pe stânga! Poate fi bine sau rău cu clasa zero, poate fi bine sau rău fără clasa zero, dar nimic nu este mai rău decât să tot schimbi regulile de la un an la altul, de la o guvernare la alta!

Pe acest fond, vine Sebastian Lăzăroiu - fost consilier la Cotroceni - şi avansează un scenariu spectaculos: „Preşedintele în funcţie e dispus să-şi scurteze mandatul, în aşa fel încât, din martie 2013 încolo, alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale să se suprapună, cum era pe vremuri. Pentru asta, trebuie să demisioneze actualul preşedinte şi să se organizeze anticipate prezidenţiale odată cu parlamentarele. Nu cred că se va întâmpla necondiţionat, şi preşedintele a spus că se va întâmpla dacă va fi modificare de Constituţie, pentru a se reveni la mandatul prezidenţial de patru ani. Şi mai sunt multe alte modificări în Constituţie".

E o dezvoltare cu adevărat interesantă, care presupune atât o detensionare a spectrului politic, cât şi o memorabilă ieşire din scenă a lui Traian Băsescu. Nu e de colea să dai doi ani de mandat pe garanţia unei Constituţii moderne. Ar fi un compromis cu adevărat istoric. Un compromis pentru România. 

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite