Amintiri Ceauşescu-Iliescu

Cărţile bune merită citite de două ori sau chiar citate de două ori.

E şi cazul volumului  „I se spunea Machiavelli. Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea" (Editura Adevărul, 2011), care abundă în informaţii spectaculoase, dar şi valoroase din punct de vedere istoric.

Un episod descris pe larg este vizita unei delegaţii conduse de Nicolae Ceauşescu, în 1971, în câteva ţări asiatice: China, Coreea de Nord, Vietnam, Mongolia. Din delegaţie mai făceau parte, printre alţii, Elena Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Manea Mănescu, Ştefan Andrei şi Ion Iliescu. În acel voiaj au apărut şi primele contre între Ceauşescu şi Iliescu, la trei ani după ce primul îl promovase pe cel de-al doilea ca membru plin în Comitetul Central al Partidului Comunist Român, oferindu-i importanta funcţie de secretar cu propaganda. Dar mai bine să-l ascultăm pe Ştefan Andrei, personaj-cheie în politica externă a României timp de peste 20 de ani.

„Prima problemă a fost în avion. Cu câteva zile în urmă fusese prins un colonel de Armată de la Oradea, care făcuse Academia Frunze, că furniza informaţii sovieticilor. Iar în avion, Elena Ceauşescu zice: «Uite, dragă, ce-a făcut colonelul cutare... şi îl propuseseră să-l facem general». Povesteau, aşa, acolo, în drum spre Beijing. Ceauşescu se retrăsese să se odihnească. S-a retras şi Maurer - avea şi el un fel de dormitor improvizat în avion. Iar Elena Ceauşescu vorbea cu ceilalţi din delega-ţie - Manea Mănescu, Dumitru Popa, Iliescu, Macovescu. Şi Elena Ceauşescu mai zice: «Şi, de altfel, pe mai toţi care au fost în Uniunea Sovietică, dragă, ruşii i-au atras de partea lor». Iliescu, singurul care făcuse studii în Uniunea Sovietică dintre cei aflaţi în discuţia aceasta, zice: «Dar cei care studiază la Londra, centrul capitalului financiar, cum a definit-o Marx?!» Apropo de Valentin Ceauşescu. Elena Ceauşescu, supărată: «Nu ţi-e ruşine? Eşti obraznic!» A venit şi Ceauşescu: «Ce-i aicea?» Şi l-a repezit şi el pe Iliescu."

O altă întâmplare a avut loc în capitala Chinei comuniste. „Când am sosit la Beijing, lume multă, gălăgie. Făceau cu mâna, salutând mulţimea, Ciu Enlai şi Ceauşescu. Maurer, abil, se rezema în baston. Mai era însă unul care şi el făcea cu mâna: Iliescu! Când m-au chemat pe mine pentru indicaţii la comunicatul comun, îl făceau praf pe Iliescu. «Ce te-ai apucat să faci cu mâna?», zicea Ceauşescu. «Păi, nu a făcut Maurer şi te-ai apucat tu! Nici pe mine nu m-au salutat chinezii, au salutat partidul. Tu ce te-ai apucat să faci cu mâna pe-acolo?»"

Alt episod, în Mongolia. „Când am fost la Ulan Bator, Iliescu i-a făcut cuvântările, împreună cu Mitea şi cu Emilian Dobrescu. Iar Ceauşescu făcea, pe urmă, observaţii: «Măi, Iliescule, treci formula asta, pe care s-o pot spune şi la Bucureşti, şi la Moscova!», zicea Ceauşescu. «Nu îmi schimba mie formula cu Orientul Mijlociu! Nu îmi schimba mie formula veche! O repetăm aici. Noi la Beijing nu creăm o nouă politică externă.» Iar Iliescu se încăpăţâna. Nu venea cu idei, dar spunea cu alte cuvinte. Iliescu voia şi să se bage în toate. Asta era şi e firea lui - de a se băga în toate. (...) Şi mai e o problemă. Fundamentală. El îşi permitea cu familia Ceauşescu ceea ce nu ne permiteam niciunul. Pentru că ei se cunoşteau de la Văcăreşti sau de la Jilava, când ea mergea la frate-său, cu Ionel Iliescu de mână, care mergea la taică-său. Se cunoşteau din lagăr. Poate şi mai devreme."

Multe sunt poveştile care descriu legăturile şi intrigile din nucleul puterii comuniste, aşa cum şi le aminteşte Ştefan Andrei. În centrul lor se află soţii Ceauşescu, dar apare insistent şi Ion Iliescu, personajul pe care Gheorghiu-Dej îl schimbase de la conducerea studenţilor pe motiv că era „exact ca taică-său: se înroşeşte când vorbeşte, se aprinde, dă din mâini, dă din spate..."

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''