Am întinat nobilele idealuri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Să vezi drăcie, s-a supărat Ion Iliescu!

E tristă ţara, rămân copacii fără frunze, bate vânt de iarnă viforoasă, apele curg de la vărsare spre izvoare, Soarele refuză să mai răsară, iar lumina - vai! - nu mai vine de la răsărit. Până şi paserile ceriului zboară îndoliat şi ciripesc tristeţe, căci întreaga natură se alătură supărării revoluţionare a lui Ion Iliescu.

Da, recunosc: în nemernicia mea, ca un câine turbat, am muşcat mâna care ne-a hrănit cu gloanţe, glasnost şi perestroika în decembrie '89! Staaaaau acum şi scriu ce-mi trece prin tărtăcuţă (inclusiv că Ion Iliescu a condus o echipă de asasini sângeroşi în sfintele zile ale Revoluţiei române) pentru că mi-a dat el - da, el şi numai el! - şansa de a trăi în libertate. Nu mi-a cusut gura, nu mi-a încătuşat pixul, nu mi-a arestat tastatura, deşi a fost preşedinte vreo trei mandate şi jumătate. Nici măcar nu m-a împuşcat în decembrie '89, chiar dacă ortacii săi vocali m-au chemat să-mi apăr facultatea, m-au înarmat cu pistol-mitralieră şi m-au adus la Televiziune.

Ion Iliescu zice aşa: „E regretabil că sunt printre noi oameni cu minţile rătăcite care ponegresc istoria noastră recentă. Asta face Cartianu: ponegreşte istoria noastră recentă!". Vai, vai, vai... Am îndrăznit să-i ponegresc pe cei care au trimis la moarte aproape o mie de oameni... Întrebare: ce-aş putea face ca să nu mai exist „printre noi", adică printre ei? Să emigrez? Sau să mai trec o dată pe la Televiziune, la următoarea Revoluţie? Aştept programul ei - luna, ziua, ora - şi garanţia că Brateş va fi moderator, Brucan va fi deshumat şi pus „la butoane", la etajul 11 al TVR, iar la comanda Armatei va fi instalat - de către patriotul Iliescu - scheletul-spion al generalului Militaru.

„E păcat că aveţi asemenea colegi în redacţia ziarului «Adevărul»", îl compătimeşte Ion Iliescu pe reporterul Cristian Delcea. M-am uitat ieri la Delcea: era trist, răvăşit, abătut. Era evidentă suferinţa lui de a mă avea coleg. Dar dacă privirea-i vicleană ascundea intenţia laşă de a da o lovitură de stat... mă rog, o lovitură de redacţie, ca să ajungă redactor-şef?! Alo, Resursele Umane, vreau să-i desfaceţi contractul de muncă lui Delcea Cristian, pentru că tot suntem în criză şi trebuie să facem economii...

„Cartianu inventează bazaconii. Eu nu mă cobor la nivelul unui asemenea individ care îndeplineşte o misiune murdară. Viaţa o să-i pună la locul potrivit pe asemenea indivizi care încearcă să spurce tot ce avem mai scump şi mai sfânt, idealurile noastre. Se află în slujba duşmanilor intereselor noastre fundamentale, în slujba duşmanilor Revoluţiei române." L-aţi recunoscut pe Ion Iliescu, care nu pare să se fi schimbat prea mult în ultimii 21 de ani. Pe 22 decembrie 1989, la ora 15.05, îi înfiera astfel pe tovarăşii Nicolae şi Elena Ceauşescu: „S-au autointitulat conducători, s-au autointitulat aleşi ai poporului, s-au autointitulat comunişti... Nu au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific! Au întinat numai numele Partidului Comunist Român! Au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară!".

Şi un ultim citat: „80.000 de oameni au cumpărat cartea cu Ceauşescu? Şi ce-i cu asta? A umblat prin toată ţara să strângă 10-15 inşi prin oraşe, care să-i cumpere cartea". Permiteţi să raportez: alerg şi astăzi la Baia Mare, în acelaşi scop mârşav. Îmi cer scuze dacă, în loc de „10-15 inşi", vor veni 100-150 de oameni, poate 200, poate 300, care vor să afle cum ne-au mitraliat „emanaţii" de esenţă sovietică în decembrie '89. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite