Al Capone de România

Dacă ar fi pus la cale un nou FNI, cu alţi 300.000 de oameni păcăliţi, Sorin Ovidiu Vîntu n-ar fi reuşit să-şi consolideze atât de ferm imaginea de mafiot cum a făcut-o printr-o discuţie de câteva minute.

Replicile sale vin dintr-o lume pe care o credeam creaţie a cinematografiei, cu Robert de Niro, Al Pacino şi Danny de Vito în rolurile principale.

Nici chiar pe Sorin Ovidiu Vîntu nu-l credeam în stare de asemenea prestaţie! Vedeam în el escrocul perfect, coţcarul infailibil, inginerul financiar al tranziţiei. Totul părea să se limiteze la iraţionala foame de bani a „părintelui FNI". Şi tot de la bani te-ai fi aşteptat să i se înfunde, aşa cum a păţit-o şi în anii '80, când a făcut puşcărie pentru că avea mâna prea lungă.

Dar lăcomia lui Vîntu pare să fie depăşită de nebunia lui. Doar paranoia poate explica imprudenţa de a recurge la un limbaj pur mafiot în discuţiile cu un inamic al său, care avea toate motivele să-l înregistreze. Când l-a convocat pe Sebastian Ghiţă într-o parcare pustie de pe Şoseaua Bucureşti - Ploieşti, Vîntu i-a dat acestuia răgazul de a pregăti o capcană mortală. Una în care diabolicul mogul a căzut incredibil de uşor.

Dar nu asta-i problema. Problema e ce spune Vîntu. „Discutăm acum ca între doi băieţi: un golan bătrân şi unul tânăr. Eu ţi-am dat două lecţii. Te-ai bazat pe forţă, ţi-am arătat că te pişi pe forţa ta, mă piş pe tine cu forţa." Sau: „Tu vii, totuşi, dintr-o lume cinstită, onorantă, civilizată, ai tăi au fost OK. Eu vin dintr-o mahala ţigănească, vin din pârnaie, din contrabandă. Io am făcut eforturi disperate să nu mă dau în fapt de unde vin şi cine sunt."

Şi pică bomba. „Prietenul tău Măgureanu îţi poate confirma că mi-a dat OK-ul să împuşc rakeţii de pe teritoriul României. Şi că am împuşcat sute, nu zeci. Şi când spun «împuşcat», mă refer la propriu."

Mintea diabolică a lui Vîntu se dezlănţuie. „Deci pe chestii de forţă şi de ţigani... Am condus... deci ascultă-mă cu atenţie ca să ştii şi tu. Toată reţeaua de bulibaşi a lucrat pentru mine. Toată. Pe timpul certificatelor de proprietate. (...) Riscau 25 de ani sau glonţu'. Furau din fabrici: macarale, alea, alea, şi duceam la italieni. Adică tu nu ştii despre mine nimic. Decât legendele făcute de proşti. Ca tine, la modul cel mai serios, am îngropat prin dealurile de pe acolo, din Moldova, am îngropat la propriu."

Ghiţă află că trebuie să se considere norocos pentru că mai trăieşte. Vîntu: „Iniţial, pe cuvântul meu că am vrut să-ţi administrez lecţia maximă". „Să mă îngropaţi?", întreabă Ghiţă, stupefiat. Iar răspunsul vine ca un glonţ: „Bă, puştiule, aşa ceva nu înseamnă teritoriu interzis. Iniţial, pe cuvântul meu că am vrut să te îngrop şi să dau o lecţie tuturor. La mine face parte din arsenalul de lucru când sunt supărat sau când am un interes mare de apărat. Io nu glumesc cu asta. (...) Fii atent aici, că ţi-au trecut gloanţele pe la ureche, şi mă refer la propriu. Când ai vorbit de moarte, ţi-am spus să nu vorbeşti, că tu nu ştii. Bătrâne, la propriu m-am gândit".

Ce se mai poate adăuga la toate astea? Poate doar o altă replică, venită câteva zile mai târziu, când - aflând că Ghiţă l-a înregistrat şi l-a dat pe mâna procurorilor -  încerca să-şi creeze un alibi: „Tovarăşu', onorat să fiu contemporan cu tine. Şi dormi liniştit: Vîntu nu lucrează pentru tine".

Aşa arată Al Capone al Ro­mâ­niei. Restul e vânare de vânt.