Adio, PiNokia!

Anunţul făcut ieri de compania Nokia a căzut ca trăsnet.

Nimeni nu se aştepta ca o fabrică deschisă în februarie 2008 să-şi închidă porţile după mai puţin de trei ani. Şocul a fost devastator pentru câteva mii de ardeleni, care-şi vor pierde locurile de muncă, dar s-a propagat instantaneu în toată ţara. Inclusiv la Guvern, care caută febril foarfeca potrivită pentru a croi un buget mai mic cu câteva sute de milioane de euro.

Decizia Nokia de a-şi muta operaţiunile mai la Răsărit, spre Asia, este un semnal îngrozitor pentru investiţiile în România. Iar preşedintele Băsescu a confirmat: da, are informaţii că şi alte companii străine vor migra spre alte zări. Asta înseamnă noi batalioane de şomeri, ceea ce va pune o presiune şi mai mare pe bugetul de stat. Şi nimeni nu poate şti când şi unde se va opri această spirală ucigătoare.

Multe investiţii străine au fost blocate ori chiar alungate de autorităţile centrale sau de cele locale, dar în cazul Nokia nu li se poate reproşa nimic. Concernul finlandez a beneficiat de facilităţi rarisime: 90 de hectare primite cu titlu gratuit, la Jucu, printr-un memorandum semnat la Guvern de către Nokia şi Consiliul Judeţean Cluj; 12 milioane de lei alocaţi de Executiv pentru finanţarea lucrărilor de infrastructură la Parcul industrial care urma să găzduiască fabrica de telefoane; îmbunătăţirea legislaţiei muncii, în sensul solicitat de finlandezi.

Şi atunci, de ce pleacă Nokia? Simplu: pentru că are mari probleme la nivel mondial. De aceea, conducerea companiei a luat decizii radicale: fabricile Nokia vor migra spre Asia, unde mâna de lucru este mai ieftină chiar şi decât în estul Europei.

Nu-i putem judeca pe cei de la Nokia pentru decizia luată. Dar nici nu-i putem aplauda pentru cinismul cu care au procedat în România! Ne-au dat iluzii, ne-au jurat dragoste eternă, au promis că ne vor fi alături la bine şi la greu, dar ne-au părăsit la prima adiere de criză. Ne-au minţit precum Pinocchio, meritându-şi numele de PiNokia. I-am aplaudat când au renunţat la Bochum pentru Jucu, merită huiduiţi pentru viteza cu care ne-au abandonat. Căci aşa ne simţim în aceste clipe: seduşi şi abandonaţi.

În fine, viaţa merge înainte. Cu sau fără Nokia, o vom scoate noi cumva la capăt, chiar dacă ne va fi un pic mai greu. Eu, unul, am luat însă şi o decizie: nu voi mai folosi niciodată un telefon Nokia. Nu am chef să-mi amintesc în fiecare zi de o companie care mi-a lăsat un gust atât de amar într-o zi de toamnă.