Umilirea Urziceni

„Sic transit gloria mundi”, sau tradus miştocar „aşa trecu Gloria munţii; dar cu tristeţe, cu tragism chiar, asistăm la spectacolul dezmembrării echipei celei mai atipice din campionatul României: Unirea din Urziceni.

Mă cuprinde o tristeţe  adâncă, pe cât e criza asta dirijată de o fantomă pitică şi ardeleană. Şi ea, tristeţea, pică pe fondul nenorocirilor din sănătate, cu fiinţe ucise cu zile, cu copii nou-născuţi, arşi sau axfixiaţi; de  parcă am vrea să fim primii la anunţarea Apocalipsei. Dar, Ea, începe: iată revin şi hoardele de ţigani alungaţi din Franţa.

Vin ţiganii... iar echipa din Urziceni e scosă la mezat, după ce  primul a  părăsit-o Dan Petrescu, iar de curând a început Exodul. Nu cu biblicul Levi, antrenor onest până la fine, ci cu legendarul preşedinte MM Stoica. Urmează jucătorii cei mai valoroşi: Galamaz şi Bilaşco, pare-se la Steaua  sau Astra, Maftei la Rapid, etc. Dar, până atunci, am mai trăit un coşmar românesc: meciul Unirii de la Split. Returul va fi înspăimântător, sau nu va mai fi.

Unirea, pardon Umilirea Urziceni a fost penibilă, deplorabilă, la pământ, varză puturoasă, spanac, kakao. Iar acasă e pe ultumul loc, lîmpaş, mineri de subteran. De fapt, fosta campioană a ţării, mândra echipă din Bărăgan, modelul celest, e barometrul stării fotbalului românesc. Credeţi că echipa tricoloră va face  mare brânză cu un moral naţional dezolant şi cu un fotbal ca ăsta? Semne  bune, vara are! ... sau Şi aşa trecu Gloria munţii.