Minunea bucureşteană

Lumea s-a dus într-o sâmbătă toridă de august ca la o minune pentru a vedea «Arena Naţională».

Doar ce s-a întrerupt campionatul, şi-mi dau seama ce plictiseală e fără fotbal. Zău, cum or  putea unii să trăiască!? Glumesc. Aşa că, să nu-mi daţi peste mână când o să redevin mai cultural. Daţi-i voie jurnalistului să gândească precum media cititorilor săi. Scriu de fotbal, fotbal mănânc...

Impresionantă preumblarea bucureşteană la stadionul nou. Defunctul „23 august"(Dată care evoca, „ziua eliberării patriei de sub jugul fascist, de către  glorioasa armată sovietică", de parcă noi sub fasciile lui  Mussolini eram...). Acum „Arena Naţională". Altfel sună. Lumea s-a dus  într-o sâmbătă toridă de august ca la o minune. Coadă kilometrică. Suta de mii de oameni. Poate că erau inşi care nu aveau ce face; care  nu vor merge vreodată la un  meci; sau inşi culturali, tehnici. „Indiferentnici", ai fotbalului. Voiau doar să vadă Minunea. Tehnică. Monumentală. Aceiaşi care s-au plimbat recent pe „podul  hobanat". Sau, care acum câţiva ani, fără a fi amatori de artă, s-au uitat curioşi la „Crucea Coposu" a lui Buculei sau la „franzela" lui Ghilduş.

Bucureşteanul, iată, participă la minunile oraşului. Le vede. Pipăie arghezian. Ca pe vremea când lua trăsura spre Băneasa, să vadă cartoful...Mi se pare tare frumos să fii sensibil la zidurile cetăţii. Mă amuzau chiar bătrâneii aceia scoşi din Caragiale -  „du-ne, Bibicule, la Iunion!" - care regretau că n-a venit...Maradona. Dar, iată, pentru bucureşteanul obişnuit, cel afotbalistic, absenţa lui Messi nu a mai contat. Lumea  l-a  înlocuit cu altă legendă: Maradona.