Ţuguiatul buzelor

Precauţia excesivă, soră cu absurdul, este dominanta vieţii publice româneşti.

Ea este expresia socială a unei frici ancestrale - de turci, de ruşi, de conducătorii (ne)pământeni vânduţi celor din urmă şi aşa mai departe. Poate că astfel ne putem explica, mai lesne, neputinţele morale, trădările, gheşefturile de tot felul.

Precauţia excesivă s-a manifestat aici de când ne ştim, însă mai abitir ca niciodată în ultimii ani. Ne ferim, ca „ucigă-l toaca" de tămâie, să nu atragem mânia celor puternici şi chiar încercăm să ne aliem cu ei (în mintea noastră). Aşadar, ne ferim, ne ferim, dar ne şi gudurăm. Că nu strică, monşer! Doar cunoaştem cu toţii proverbul cu „trecutul punţii" şi „frăţia". Chiar dacă nu-i nicio punte de trecut prin preajmă...

Orice persoană publică pretinzătoare de respect cvasigeneral trebuie să fie, carevasăzică, „politically correct". Adicătelea, în accepţiune neaoşă, să mărturisească „adevăruri absolute", nenuanţabile, despre trecutul recent, să nu critice personajele istorice bine văzute de „ăi mari" şi, mai ales!, să nu facă referiri pozitive la persoane şi evenimente nelămurite încă.

Feri-te-ar sfântu' să te ia gura pe dinainte dacă aspiri la sinecuri şi demnităţi! Devii brusc dubios şi, pe cale de consecinţă, nefrecventabil. Compania ta este evitată, chiar şi în mod demonstrativ, de cei rămaşi fideli „prinţipurilor". Nu se-amestecă cu tine pentru ca să n-aibă ei înşişi de pierdut pe viitor. Cine ştie?! E mai cuminte aşa.

Dar ce te faci când o persoană publică, şi încă una importantă - nu spui cine! -, ajunsă poate şi ea prin vicleşug acolo sus, scoate-un „porumbel"? Mai, mai să-i ia cu leşin pe apărătorii „prinţipurilor"! Păi, cum... ei, aşa şi pe dincolo, au susţinut persoana cu pricina, iar azi sunt puşi într-o situaţie mizerabilă? „Omeneşte" vorbind, ce să faci, pentru că, oricum ai da-o, pute!? În asemenea cazuri, „tactica" precauţiei excesive devine nefolositoare, oricât ţi-ai ţuguia buzele şi te-ai îndoi de spate cu avânt. Slobozitorul „porumbelului" este un puternic al zilei, însă alegaţia lui i-ar putea supăra pe alţii, cel puţin la fel de puternici. „I-ar putea supăra", pentru că nu-i nimic sigur. Dar trebuie să fii precaut! Exact ca în „Castelul" lui Kafka.

Aşadar, precauţiile societăţii româneşti nasc astăzi, mai ceva ca altădată, dezbateri aprinse, false revolte şi largi luări de poziţie. Asta în timp ce casa riscă să cadă peste noi. Totuşi, avem şanse să scăpăm cu zile pentru că, odată şi-odată, gunoiul ne va da afară din casă.