Tâmpirea în masă

Oamenii care înţeleg să muncească pentru a se întreţine şi care evită să le producă neplăceri semenilor duc greul vremurilor noastre.

Practic, de la ei se aşteaptă scânteia menită să aprindă şandramalele ticsite de personaje promiscue, de găinari şi impostori.

Da, românii care au bun-simţ sunt (încă) majoritari în propria lor ţară, oricât de greu ne-ar veni să credem asta atunci când ascultăm jurnalele de ştiri. Dar sursele noastre zilnice de (dez)informare construiesc cu migală o Românie paralelă, dominată de orori şi de nelinişte.

„Ştirile" din primele zile ale lui 2012 vin să confirme această percepţie: un dezaxat şi-a ucis copilul şi socrii, după care şi-a pus capăt zilelor, un poliţist şi-a tras un glonţ în cap, după ce a încercat să-l lichideze pe rivalul său în dragoste, iar două clanuri ţigăneşti au declanşat un mic război, cu arme de foc şi cuţite, încăierarea sfârşindu-se cu moartea unuia dintre beligeranţi. Pentru că parcă mai lipsea o „veste" de început de an, am aflat că, într-o comună de aiurea, localnicii au obiceiul de a încheia sărbătorile de iarnă printr-o bătaie cu bâte, la origini simbolică, dar care de câţiva ani degenerează într-un adevărat măcel.

Bun, lăsând deoparte chestiunea „profesioniştilor" care s-au cuibărit în redacţii precum ciuma bubonică în Europa secolului al XIV-lea, interesant de remarcat este faptul că toate, dar absolut toate televiziunile româneşti de ştiri n-au „scăpat" evenimentele cu pricina. Contagiune în rândurile „meseriaşilor" din presă sau conspiraţie la nivel înalt? Aproape că înclin spre a doua variantă, deşi n-am crezut niciodată în aşa ceva.

Prea cu zel se curmă orice şansă a românilor de a gândi pozitiv şi de a spera că se poate întâmpla şi ceva bun în viaţa lor. Prea cu râvnă sunt promovate antimodele pentru tineri - libidinoşi cu bani mulţi şi maşini scumpe, fete de consumaţie ajunse nevestele celor dintâi şi malaci fără creier, prezentaţi drept „sportivi de performanţă".

Cum poţi creşte un copil teafăr la minte în acest vacarm al nulităţilor? Ce repere îşi poate fixa el dacă acasă aude că trebuie să ai bun-simţ, iar la televizor (şi, mai nou, şi la şcoală) vede că „succesul" nu are nicio legătură cu bunul-simţ?

De aceea spuneam, la începutul acestui articol, că oamenii care muncesc şi care se comportă onest duc greul vremurilor noastre, cu toate că (încă) sunt majoritari. Ei şi copiii lor par să fi devenit o ţintă, îndepărtându-li-se cu dibăcie orice prilej de linişte, de limpezire a minţii şi a sufletului. Dar poate că acea scânteie a schimbării nu poate fi declanşată altfel.

George Rădulescu este publicist comentator ''Adevărul''