Neisprăviţii

A nins iar, zilele trecute.

La naiba! De ce oare trebuie să trăim în fiecare iarnă sub această ameninţare a ninsorii? Nu se poate să nu ningă? Şi când te gândeşti că trecuse de jumătatea iernii... Ca un făcut, a nins de „ne-a julit", vorba unui exemplar uman de o rară inteligenţă, promovat insistent la emisiunile mondene.

Autorităţile centrale şi locale s-au comportat, şi de această dată, ca şi când ar fi viscolit în iulie. Facem, dregem, comandament de iarnă, paracomandament guvernamental, „armata e cu noi" printre nămeţi, prim-ministru la lopată, fără căciulă şi mănuşi, pe nu-ştiu-care „autostradă" etc. Ca şi cum am avea o mie de autostrăzi. Şi ca şi cum şeful guvernului pentru asta ar fi plătit - să dea la lopată. Şi taman lângă un bolid nemţesc înzăpezit. Ironia sorţii! Nu s-a uitat şi el în stânga, în dreapta, nu l-a tras niciun consilier de mânecă: „Bre, mai acana, că prea nimereşti numai lângă lucruri «de firmă»!"

Între timp, mulţi dintre cei care au avut proasta inspiraţie să plece, seara, de la serviciu, cu maşina personală strângeau câte 20-24 de ore de aventuri hibernale. Câţiva, mai puţin norocoşi, nu s-au mai putut da jos din maşini nici să-şi facă nevoile, alţii, mai cu şansă, s-au nimerit pe lângă benzinării atunci când s-a dezlănţuit urgia. Una peste alta, foarte mulţi români s-au lecuit, cred eu, să mai plece iarna de nebuni pe drumurile patriei, cu treabă sau fără.

Asta în condiţiile în care scena cu făcutul nevoilor în maşină din pricina blocării uşilor cu troiene a fost relatată, „la cald", ca să zicem aşa, de o doamnă disperată, care stătea de 20 de ore în propriul autoturism, undeva pe şoseaua de centură a Capitalei. Adică pe şoseaua din jurul capitalei unei ţări membre a Uniunii Europene, în anul 2012, secolul XXI, mileniul III. Vi se pare bizar?

Aparent banale, pentru că ne-am obişnuit cu ele de ani şi ani, faptele şi situaţiile descrise mai sus ne aşază cu precizie milimetrică pe harta îndărătniciei umane. Aici suntem imperialişti, bogaţi şi inepuizabili. Dar să nu care cumva să credeţi că suntem singurii vinovaţi de ceea ce ni se întâmplă. Nici vorbă! „Descurcăreala" de zi cu zi, dezinteresul faţă de semenul ajuns la ananghie, dovezile exasperante de proastă-creştere, aşadar toate acestea ni se trag din perversul proces de comunizare forţată a României. Nimic nu e întâmplător pe lumea asta. Nici atitudinea celor care ne conduc faţă de poporul căruia îi vorbesc limba şi îi şterpelesc voturi. Ei, ca şi ceilalţi, dinaintea lor, au încetat de mult a mai fi parte a poporului în fruntea căruia se află. Dar nu sunt veşnici, aşa cum nici îndărătnicia noastră nu va fi.

Sunt convins că ne vom vindeca odată şi-odată, tot învăţând din propriile izbituri cu capul de uşi închise. Până una-alta, vom înţelege că e mai cuminte să laşi maşina la serviciu şi să dormi în vecini atunci când viscoleşte, decât să te bazezi pe faptul că „autorităţile" vor deszăpezi drumul (fie el şi naţional).

George Rădulescu este publicist comentator ''Adevărul''