Buna-cuviinţă

Copiii ar putea învăţa în grădiniţe şi în şcoli ce înseamnă buna-cuviinţă.

Câţi dintre noi îşi fac, zilnic, toaleta propriei conştiinţe? La cum arată societatea în care trăim, răspunsul ar putea fi dat cu uşurinţă. Eu unul nu mă grăbesc cu răspunsul, deşi mi-e din ce în ce mai greu să privesc în jur. Până la urmă, nimeni nu ştie ce-i în inima şi în mintea celui de lângă el.

Dar aşa cum te speli, te piepteni şi te îmbraci în fiecare dimineaţă, trebuie să-ţi rezervi câteva minute pentru a te întreba dacă, în ziua precedentă, ai procedat corect în raporturile cu cei de lângă tine.

Sigur, ceea ce spun acum pare un vis. Dacă s-ar întâmpla aievea, lumea ar avea altă faţă. Nu are, e limpede. Astăzi, fiecare joacă pe cont propriu. Întovărăşirile de orice fel şichiar prieteniile au un scop bine determinat.

Totuşi, ar fi o şansă ca lucrurile să se amelioreze, măcar ca percepţie dominantă. Copiii ar putea învăţa în grădiniţe şi în şcoli ce înseamnă buna-cuviinţă.

Exerciţiul bunei-cuviinţe nu se poate face însă „materialistdialectic". El trebuie să aibă un „sistem de referinţă". S-a încercat şi fără „sistem de referinţă", iar rezultatele s-au văzut. Dumnezeu a fost „evacuat" din şcoli, iar cei care au făcut-o au fost evacuaţi din istorie.

Dacă mi-ar sta în putere, aş reintroduce obligativitatea studierii religiei de la şcoala primară la ultima clasă de liceu. Fiecare ar fi liber să aprofundeze textele religioase pe care înţelege să şi le asume. Câştigul social este, indiscutabil, în faptul că nu există diferenţe majore între preceptele morale ale marilor religii. Fără interpretări abuzive, toate te ajută să deprinzi bunacuviinţă. Religia formează conştiinţe dacă este asumată, înţeleasă şi trăită.

Dar vrem noi oare, cu adevărat, să formăm conştiinţe?Impresia este că nu vrem altceva decât să trăim uşor, sacrificând binele prin relativizare.

Mai ales în societăţile răscolite de comunism, pare anacronic să invoci public buna-cuviinţă. Noţiunea aceasta a fost înlocuită cu o alta, „performanţă", înţeleasă superficial. Pentru că orice performanţă nu poate avea drept fundament decât bunacuviinţă. Aşa s-au construit societăţile de tip occidental după a căror organizare am jinduit multă vreme.

Dar constatăm că nici ele nu mai sunt ceea ce au fost cândva. De ce oare? Eu cred că o posibilă explicaţie ar fi, iarăşi, relativizarea valorilor pe care au fost construite.

Nu e nimic nou în istorie. Marile construcţii sociale s-au prăbuşit atunci când oamenii care le compuneau au uitat de valori. Pe scurt, de buna-cuviinţă.