Băsescu şi taximetristul

În seara de 31 decembrie am găsit, ca prin minune, un taxi la comandă.

„Trei minute, domnu'!", îmi spune dispecera şi-mi trânteşte „receptorul", lăsându-mă cu „Mul...ţumesc!"-ul neterminat.

Cobor repede din bloc, reperez maşina galbenă cu luminile de avarie pornite, urc, spun „Bună seara!" şi precizez „La comandă", apoi demarăm în trombă. Taximetristul pare grăbit, dar leagă o conversaţie, aşa..., cu îngăduinţa „omului superior" ajuns la sfârşit de an. Îmi confirmă că am avut noroc pentru că majoritatea colegilor săi „lucrează cu strada". Adică nu mai iau comenzi prin staţie, ci negociază tariful direct cu clienţii disperaţi să ajungă la petrecerile de Revelion. „Păi şi normal! Îşi umflă burţile cu bere şi mâncare, după care vor să-i duci cu şapte lei, cât scrie pe aparat!"

Îl întreb dacă e nemulţumit de tarifele mici practicate de companiile de taximetrie, de veniturile lui lunare, în general, şi dacă nu cumva sindicatele breslei se gândesc să propună o majorare a tarifelor de transport, astfel încât el şi „colegii" să simtă mai bine „satisfacţia muncii".

Îmi răspunde că e foarte mulţumit şi de tarife, care sunt acoperitoare, şi de veniturile sale lunare. „Bun, zic, atunci de ce vă interesează ce-a făcut clientul înainte de a se urca la dumneavoastră în maşină - c-a băut, c-a mâncat, că mai ştiu eu ce-a făcut - dacă vă plăteşte cursa, atât cât scrie pe aparat şi mai lasă şi ceva în plus?" Omul, vădit încurcat, o întoarce la 180 de grade şi spune că, de fapt, asta e „mentalitatea colegilor" şi că „aşa se face taximetrie în România".

Totuşi, subliniază că „nu-i normal" ca unii să plătească 800 de lei pe un „bilet de Revelion", iar alţii să alerge cu maşina în tot oraşul pentru câteva zeci de lei în noaptea dintre ani. „Dar îi obligă cineva să lucreze de Revelion?", întreb şi eu, „ca prostul". „Nu, dom'le, da' de ce ăla să bea toată noaptea şi eu să-l duc dup'aia cu şapte lei pân' la Romană?!"

La câteva zile de la această memorabilă conversaţie, după cum bine ştiţi, izbucneşte disputa dintre preşedintele Traian Băsescu şi medicul Raed Arafat, creatorul SMURD, pe tema noii legi a sănătăţii. Printre multe altele, îl aud pe şeful statului afirmând, insidios, că SMURD a fost creat cu „banii român'lor" şi că „niciun personaj din ţara asta n-a venit cu bani din buzunar". Altfel spus, adversarul său de moment n-ar fi tocmai dezinteresat atunci când desfiinţează noul proiect de lege a sănătăţii.

Mi-am amintit brusc de taximetristul care mi-a făcut onoarea să mă ducă, pe 31 decembrie, doar cu banii „de pe aparat", la o prezumată ghiftuire.

Aşadar, preşedintele pare frământat de grija banilor investiţi în SMURD, în condiţiile în care sistemul doctorului Arafat este unul dintre puţinele funcţionale din România zilelor noastre.

Poate n-ar fi rău, totuşi, ca preşedintele-jucător să se aplece mai întâi asupra cheltuirii „banilor român'lor" pe aşa-zise asfaltări sau pe diverse alte contracte cu „dedicaţie" de la stat.

Eu, unul, prefer să plătesc în continuare pentru SMURD-ul domnului Arafat decât pentru autostrăzile invizibile ale guvernelor din ultimii ani. Dumneavoastră? „Pe aparat" sau la mica înţelegere?

George Rădulescu este publicist-comentator Adevărul