Varză de Bruxelles

Ţi-ai strivit duşmanul, l-ai pulverizat, apoi l-ai scos din istorie. Şi, brusc, simţi pe cap talpa grea a consecinţelor.

Grea misie, misia de propagandist! Să fii tot timpul cu ochiul pe adversar, să-i storci seva, să pui la bătaie toată ştiinţa de carte, arta persuasiunii, să legi cu fundiţă ghemul de contradicţii şi să serveşti publicului o marmeladă pe post de delicatesă. Cei naivi ar denumi asta prestidigitaţie, miracol, revelaţie, dacă n-ar fi decât o slujbă ticăloasă, împletită cu un dispreţ suveran faţă de vulg, prostime, gloată - noţiuni prin care propagandiştii subînţeleg întotdeauna poporul. Nu vă faceţi iluzii, nu sunt cazuri separate, nu sunt pete în soare. Ei caracterizează România acestor zile, în neputinţa ei.

Cele mai aiuritoare declaraţii de ultimă oră aparţin lui Florin Iordache, PSD, vicepreşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, „De fiecare dată prea ne speriem de Bruxelles, cine este Bruxelles-ul ăsta?"şi Monicăi Macovei, europarlamentar PDL, „Eu cred ca urmează un război civil." Spre ştiinţa domnului deputat, Bruxelles nu e o persoană, ci, mai degrabă, un set de legi şi de reguli la care am aderat. Mai e şi un oraş european unde România îşi trimite reprezentanţii pentru elaborarea unei legislaţii unificate, care să-i pună cetăţenii la adăpost de abuzuri, bun plac sau răzbunare. Dl Iordache ar trebui să ştie că voinţa personală, în numele voinţei populare şi a statisticilor de tot soiul, nu are niciodată dreptul de a-şi impune, prin majoritatea astfel dobândită, eludarea, abolirea sau strâmbarea legilor.

E greu de crezut că, odată urcat în şaua puterii, nu eşti liber să dai în cap oricui vrei, dar aşa e. Cantitatea de prostie, presărată fin cu abuz şi cu rea-voinţă, deşi oferită publicului prin nişte canale dacă nu neortodoxe, atunci sigur ilegale, a bătut orice record pe metrul pătrat. Pe scurt, legile nu se schimbă decât dacă împiedică procesul democratic, au lacune sau au fost elaborate în folosul cuiva. E la fel de adevărată şi reciproca sa: nu oamenii sunt chemaţi să se supună legilor, ci legile sunt chemate să-i servească pe oameni şi comunităţile în care s-au organizat. Restul e propagandă.

Iar Ioana d'Arc a României, a Justiţiei universale şi a preşedintelui unic, dna Macovei, ar trebui să ştie de ce cuvintele taie mai rău ca sabia. Că vorba pe unde-a ieşit, mai bine să fi tuşit. O înţeleg. Dna Macovei a lansat în Consiliul Europei sintagma „lovitură de stat", s-a întors în ţară şi a repetat în faţa camerelor „lovitură de stat", apoi a plâns pe mormântul justiţiei (care, fie vorba între noi, îi anchetează de zor pe membrii puterii), pentru ca, în sfârşit, să întunece orizontul cu declaraţia aiuritoare pe care am citat-o mai sus! Şi asta o spune un fost procuror, pentru care probele materiale ar trebui să fie literă de evanghelie. A fost consecventă cu ea însăşi, nu cu adevărul.

În faţa unor prostii de un asemenea calibru, orice inteligenţă, fie ea şi speculativă, s-ar declara învinsă. Numai propagandiştii, nu. Ei preiau tot acest gunoi şi îl servesc populaţiei îngrozite pe post de adevăr absolut. În rest, guvernarea e varză. Numai cine nu o crede nu o vede. Dar, dacă e să stăm strâmb şi să socotim drept, e varză de Bruxelles şi nu sfeclă roşie de Moscova. Sunt proştii noştri dragi, nu ai lor. Sunt dintre noi, pentru noi - suntem noi, până în cele mai mici amănunte. Ar trebui să zâmbesc condescendent, dar, precum Mitică al lui Caragiale, „nu pot, monşer, că mă strânge un ciorap."

Florin Iaru este poet şi publicist. Printre volumele publicate se numără „Cântece de trecut strada" (1981).