Uite cine vorbeşte!

Adevărul sună rău în gura celui dedulcit la minciună. Iar când hoţul ţipă: «Hoţii!», nimeni se mai sperie măcar. 

Nu veţi găsi om mai de acord cu dl preşedinte, ca mine, acum, că domnia sa zburdă în media. Tot ce spune e foarte adevărat. Plin de bun-simţ. Vorbele domniei sale sunt clare, simple, fireşti. Nu mă tulbură, nici nu mă supără, nici nu mă indignează. În sfârşit, un discurs realist, fără fard, fără prefăcătorie... Dar aşa ceva puteam să spun (şi am spus) şi eu, la orice oră din zi sau din noapte, cu sau fără audienţă. Asta fac săptămână de săptămână, şi tocmai de la partizanii înfocaţi ai preşedinţiei îmi iau înjurăturile...

Ar putea fi determinaţi stimaţii postaci să-şi dirijeze roiul de scuipaţi către întâiul om al ţării? O, nu! Fanaticii susţinători vor face precum comuniştii francezi în anul de graţie 1940: după ce au slăvit intrarea trupelor germane în Paris, au intrat grabnic în Rezistenţă, de cum protectorul lor - Stalin - a fost atacat de Hitler. Să te ţii explicaţii. Să vezi cum albul de ieri devine negrul de mâine! Cum duşmanii tradiţionali se dau de trei ori peste cap şi renasc ca prieteni, cum alianţele slăvite sunt, azi, găurile negre ale universului, iar promisiunile deşănţate se fac, tot ca prin minune, invizibile şi foarte mici.

Dreptul de a denunţa minciuna îmi aparţine în exclusivitate. Eu sunt cetăţeanul acestei ţări - eu am plătit fiece şmecherie, fiecare kilometru schilav de autostradă şi orice metru de bordură de zece ori. Am finanţat privatizările miraculoase care au scos, zilnic, sume grele de bani din buzunarul meu... Nu-mi cereţi ca, în numele binelui (o, ce mândru sună acest cuvânt!), să fiu părtaş la cea mai mizerabilă, prostească sau imbecilă guvernare din istoria României! Faptul că preşedintele îmi dă dreptate nu-l face mai simpatic. O, nu.

Îl învinovăţeşte: a luptat cu toate forţele constituţionale şi paraconstituţionale să-şi facă cheful. A reuşit. Al patrulea Guvern Boc îi aparţine în exclusivitate. Acest zombi mâncător de carne vie nu vine din criza mondială şi nici din puţinătatea minţii lui Geoană. E creaţia exclusivă a preşedintelui. Ceea ce se întâmplă acum în România nu e creştere sănătoasă, nici dezvoltare organică. E exact întoarcerea la sărăcia sistemică din anii 2000-2004, când, chipurile, aveam aceeaşi sănătate economică, iar oamenii sufereau de foame. Şi aceeaşi resemnare a cetăţeanului strâns în menghina de partid. E uimitor că tocmai cei mai fanatici apologeţi ai PDL apelează la sperietoarea pesedistă pentru a-şi justifica neputinţa.

Acum, în numele realismului politic, vine un om foarte important şi zice că s-a greşit. Şi cui nu-i place - să plece. Că, dacă eşti bolnav - să crăpi. Iar de eşti dascăl, să fii mulţumit că munceşti mai puţin decât preşedintele. Ori eşti medic şi atunci câştigi mai mult ca profesorul (care te bate la plata cu ora). Câtă meschinărie! Trebuie să fii mereu ceva mulţumit că nu eşti altceva mai rău! Ei bine, nu. Când un preşedinte îşi îndeamnă cetăţenii să-şi părăsească ţara din pricina dificultăţilor sau să fenteze fiscul pentru a trăi... normal, e vremea ca acel om să-şi dea demisia. Domnul cu pricina a greşit găurica, scuzaţi expresia golănească. Ar avea dreptul la o altă şansă, dar ar fi păcat. Nu de a lui, ci de a noastră. Lui i-ar fi bine, dar nouă, nu. Îmi doresc o ţară pe care propriii conducători n-o dispreţuiesc. E greu, ştiu. Dar, tocmai de aia, le spun actualilor granguri: „Luaţi-vă bagajele şi valea!"