Triunghiul superconjugal

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai grijă ce îţi doreşti. De se-ndeplineşte, nu mai poţi da vina pe nimeni. Până şi copiii vor vedea că împăratul e gol!

Mi-am început editorialele din „Adevărul" în urmă cu patru ani, scriind că preşedintele Băsescu încă se considera, la acea vreme, un vajnic comandant de navă, detaşat temporar pe puntea unei corăbii mult mai largi, România. Mai spuneam atunci că, din păcate, calităţile de comandant, esenţiale pentru supravieţuirea unui vapor, nu sunt la fel de folositoare în fruntea unei ţări. Asta pentru că o ţară nu e un echipaj, ci un conglomerat de păreri, personalităţi şi contradicţii. Toate aceste „probleme" sunt, în fond, cetăţenii cu drepturi egale şi fiecare trebuie să ajungă la liman, indiferent de părerile căpitanului. Din această cauză au căzut şi or să cadă pradă furiei lui devastatoare, pe rând, diverse categorii sociale, care nici nu-i îndeplinesc, nici nu-i împărtăşesc ordinele şi vederile. Numai că, pe lângă această atitudine milităroasă, dl preşedinte mai are o trăsătură ascunsă, despre care voi vorbi mai jos.

Dacă ţineţi minte, perioada de maximă înflorire a preşedinţiei a dat în clocot dimpreună referendumul din 2007. Nicicând dl preşedinte n-a fost mai inspirat, mai avântat, mai cu lipici la public. Bătea vânt din pupa şi se prefigura un viitor luminos. Ciudat e faptul că, în toată acea perioadă, calul său de bătaie era prim-ministrul. Duşmanul personal. Răul relelor. Încăpăţânatul, răzgândeanul, motocicleanul, petroministrul, omul mogulilor, al ruşilor, trădătorul...

Dl Tăriceanu a contribuit, la fel de paradoxal, la creşterea popularităţii preşedintelui. În lupta dintre cel fără putere, Băsescu, şi cel cu toată puterea, Tăriceanu, poporul îl privea cu duioşie şi speranţă pe haiducul însingurat, pe justiţiarul pleşuv, pe matrozul nemânjit. Degeaba „duduia" economia. Degeaba cumpărau oamenii pe nerăsuflate te miri ce, oricând, oriunde. Degeaba era azi mai bine ca ieri, dacă libertate şi dreptate nu erau. Putea să se dea peste cap prim-ministrul, poporul se uita chiorâş la el. Putea să taie panglică la Craiova, să deschidă drum la Popreaca, să verse bani în toate cotloanele, eroul se încăpăţâna să strălucească în altă parte. Iar când nemernicul de premier a îndrăznit să se lege de salariile profesorilor, răbdarea părintelui statal a ajuns la capăt!

Dar a venit şi ziua libertăţii. Alegerile au fost câştigate de PDL, cu sprijinul fabulos al preşedintelui. Noul premier era ghetuţa, papucelul, şlapul prezidenţial. În câteva zile, căldarea puterii s-a vărsat integral în bătătura Cotrocenilor. Toate pârghiile au ajuns într-un singur pumn. Dreptatea şi libertatea poporului nu aşteptau decât descătuşarea. Ce a urmat se ştie. Într-un singur an, popularitatea preşedintelui a scăzut cu 25, în doi, cu 50%. Alegerile au fost mai mult pierdute de un contracandidat mărginit, ca o cismă împuşcată în picior. Degringolada a continuat. Popularitatea a continuat să scadă. Proiectele s-au încoţopenit, indicele corupţiei a crescut, nemulţumirea populară e la cote maxime, iar cetăţeanul de rând nu mai vede nicio ieşire. Fantoşa de premier care nu face decât să pună în aplicare ordinele de sus, miniştrii curele de transmisie, serviciile secrete, liota de lăudaci - toate forţele reunite nu izbutesc să mişte corabia. Ca să fie în deplinătatea puterilor, preşedintele are nevoie de adversari şi de paratrăsnete. Într-un cuvânt, domnului preşedinte îi e dor de... Tăriceanu. Ăla bărbat, domnule! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite