Tortura speranţei

Tortura speranţei e, poate, cea mai perversă. Îţi dă, cu o mână, iluzia salvării şi-ţi ia cu două salvarea şi sufletul.

O experienţă recentă, care mi-a folosit talentul de clarvăzător şi m-a împins (nemernica!) să prezic, în februarie, componenţa Guvernului Ungureanu, m-a lămurit că vizionarii, ghicitorii ori astrologii nu fac nici cât o ceapă degerată. Deşi, de a doua zi, a curs cu explicaţii, faptele sună aşa: nimeni nu a ghicit nimic. Totul a fost logic, dar numai după bătălie. De aceea, deşi clinchenesc telefoanele, zboară veştile contradictorii şi se-ntretaie ştirile, aştept aproape resemnat numirea noului guvern. Nu ştiu dacă va fi bun sau prost, cumpătat sau lacom. Aştept, pur şi simplu, ca orice cetăţean, să văd cu ochii mei. Şi o lungă experienţă îmi spune că mâine nu va fi neapărat mai bine. Tot ce pot să sper e că nu va fi mai rău. De câte ori m-am lăsat purtat de entuziasm (vorba vine, că nu-i), am plătit scump. Guvernarea CDR, preşedinţia Băsescu m-au vindecat.

Dar asta nu-i împiedică pe politicieni să-şi facă jocurile, să contraatace, să cerşească. Sunt mut de admiraţie invidioasă în faţa lipsei de moralitate. De-aş fi filosof, aş fi mut în faţa paralogicii cu care întorc, ca pe-o mănuşă, toate frazele de ieri (şi cum se leapădă de Satana!). Iar de-aş fi june politician, aş lua notiţe. Am rămas cu gura căscată în faţa măiestrei tălpi aplicate de preşedinte premierului desemnat. Dânsul a afirmat ritos că există bani pentru reîntregirea salariilor. Cinci miliarde sună fabulos într-o ţară săracă. Şi, în acelaşi timp, cuvintele astea nevinovate vor sta ca o gheară în gâtul noii guvernări. Chiar dacă banii nu există, populaţia exasperată îşi va aminti de ei când Ministerul de Finanţe se va bâlbâi. „Ce-aţi făcut, ticăloşilor, aţi băgat mâna în banii noştri?" Pe toate canalele, PDL afirmă că lasă în vistierie bani să-ţi pui şi-n cap. Nu contează că, până vineri, nimeni nu a pomenit de niciun sfanţ. Cuvintele sunt mai tari decât realitatea. Elena Udrea a supralicitat. În şapte luni, vom regreta PDL. Bine spus, mai ales că nu e imposibil. Câtă lume, exasperată de hoţia şi corupţia actuale nu-şi întoarce ochii cu pios regret către Nicolae Ceauşescu? Da, dar către Elena Ceauşescu, nu. Dna Udrea ar trebui să ştie că este una din cele mai odioase figuri politice şi că este egalată în impopularitate doar de Adrian Năstase. Un ziar portocaliu îl dă deja pe Felix-Voiculescu mare câştigător la Agricultură, dimpreună cu afacerile-i subterane şi odioase, din care va scoate miliarde, să le ascundă sub preşul grupului Intact (sau Grivco, cum preferaţi). E imposibil? Cu tristeţe, mărturisesc că nu e. Nimic nu e imposibil. Dar de unde-şi scoate ziarul informaţia? Caragiale, de-ar trăi, ar indica sursa secretă a acestor informaţii de top: din Cişmigiu.

Şi, colac peste pupăză, din cealaltă tabără, se iţesc, băţoase, persoane de care se sperie gândul: Dragnea, Fenechiu, Georgescu, Niţă, Zgonea... Ho, ho, haram nesăţios! Ce să mai spun cum se bulucesc trei vicepremieri, gata să se calce pe bombeuri? Am râs, dar nu era râsul meu, auzind despre cele un milion de locuri de muncă. Păi, dacă ar izbuti România măcar să faciliteze înfiinţarea unui sfert pe an, şi tot am avea motive de bucurie! Dar cine mai are curaj să se bage în ciorba unui stat lacom? Copii ai guvernării probabile, nu vă grăbiţi ca fata mare la măritat! Luaţi-o uşurel, că deja atârnă, de poalele ministerelor, ciurda de puradei economici fomişti!

Florin Iaru este poet şi publicist. Printre volumele publicate se numără „Înnebunesc şi-mi pare rău" (1990), „Poeme alese" (2002) şi „Fraier de Bucureşti" (proză scurtă, 2011).