Ţara de dincolo de sneguri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi gândesc în româneşte, par a se exprima mai bine în rusă.

Acest titlu e împrumutat din defuncta revistă „Academie Caţavencu". Nu ştiu cine l-a dat, dar ce bine şi cât actual sună!

Pe când dădea România-n clocot nupţial, iar televiziunile îşi înfoiau camerele de luat vederea, m-am aflat la Chişinău, cu ocazia sărbătorii „Limba noastră". Moldova de dincolo de Prut semănă, în continuare, cu acea Românie bulversată a deceniului zece, în care apele sunt tulburi, opiniile explodează, iar suspiciunea e generalizată. Discursul public e permanent previzibil. Pendulăm între o tensiune domoală şi o încrâncenare neobosită. E un dor fără saţiu care-ţi taie respiraţia.

Moldova nu a asimilat, încă, momentul eliberării şi al independenţei. Situaţia geo-politică, înapoierea economică şi componenţa etnică alterează grav destinul acestui teritoriu. Cum spune proverbul, un prost a aruncat o piatră-n baltă şi zece înţelepţi n-o pot scoate. Planul stalinist de rusificare a generat un blocaj din care nimeni nu ştie cum va ieşi. Ca să fiu înţeles, vă voi spune că românii din Moldova sunt „moldoveni", pe când cei din Cernăuţi (Ucraina) sunt „români". Din puzderia celor care s-au ales cu paşaport românesc, puţini sunt cei care au curajul de a se numi acasă „români", nici 10%. Dintr-o tragică eroare, limba oficială se numeşte în continuare „moldovenească", deşi sărbătoarea naţională e a limbii „române". Zeci de ani de deznaţionalizare, pe care o minte occidentală nu o cuprinde, nu o înţelege şi nici nu o poate accepta au generat frică.

Basarabenilor le e, în continuare, frică! Etnicii ruşi îşi cer, şi ei, dreptul la limba maternă ca la o limbă oficială. Deşi tentaţia europeană e masivă (şi salvatoare), acestă cerinţă pare inacceptabilă. Cei mai mulţi ar dori să le-o plătească „ruşilor" cu aceeaşi monedă. Cîţiva îşi pun speranţa doar în bunul Dumnezeu, cel care le aranjează pe toate. Alţii constată că deceniile de opresiune, teamă şi subdezvoltare la care ei, personal, au fost condamnaţi fără a se putea împotrivi, au dispărut în ceaţă, iar viaţa lor şi-a pierdut sensul. În sfârşit, şcoala şi administraţia sovietice le-au deformat limba. Deşi gândesc în româneşte, par a se exprima mai bine în rusă. Vă mărturisesc, e sfâşietor. Pentru că ai în faţă o mare, istorică nedreptate căreia nu i te poţi împotrivi.

Colac peste pupăză, tendinţele secesioniste ale Tiraspolului au văduvit ţara de unica zonă industrială cât de cât solidă. „Republica" Transnistreană nu e recunoscută de nimeni, nici măcar de Moscova, deşi armata rusă odihneşte acolo bine merci. Mare comédie şi secesionismul ăsta! O anecdotă zice că Parlamentul a trimis secesioniştilor găgăuzi o scrisoare în... găgăuză. Ei bine, nimeni dintre naţionaliştii separatişti n-a fost în stare s-o citească. În cadrul minorităţilor, de asemenea, lupta e în toi: regaliştii cu comuniştii, europenii cu ultranaţionaliştii. Bine că, măcar în Chişinău, te poţi înţelege decă vorbeşti româneşte, deşi mai toate posturile de radio şi televiziune emit în rusă!

În momentele de respiro dintre manifestările oficiale, vizita Angelei Merkel era luată la refec etern. Ce a vrut puternica doamnă? Ce semnal a dat? Oare vom intra vreodată în Europa? Privind la starea economiei şi la perenitatea conflictelor idelogico-etnice, teamă mi-a fost că răspunsul e, deocamdată, nu. Poate folosul cancelarului german de pe urma vizitei şi al micuţei republici a constat în zecile de sticle de Cricova Premium, transportate în inima Europei cu avionul oficial. Dar omul e liber să spere şi să viseze.

Florin Iaru este poet şi publicist. Printre volumele publicate:  „Cântece de trecut strada", „Aer cu diamante", „Înnebunesc şi-mi pare rău", „Fraier de Bucureşti" .

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite