Renaşterea prejudecăţilor

Ce simplu e să spui că realitatea pe care o vezi cu ochii nu există. Adevărata realitate e cea cu care te-ai obişnuit.

Freud povesteşte o întâmplare petrecută la sfârşitul secolului al XIX-lea, la un examen dat pentru atestarea de moaşe. Juriul examina concurentele, punându-le întrebări din domeniu. La un moment dat, o concurentă este întrebată ce semnificaţie dă prezenţei meconiului (excrementele fătului) în timpul naşterii. Femeia răspunde imediat: „Copilului îi e frică." Juriul s-a stricat de râs. Freud notează cu amărăciune că, în acel caz, deşi credinţele şi prejudecăţile populare au pierdut duelul cu rigoarea ştiinţifică, ştiinţa acelui moment era foarte precară. Da, fătului îi e frică la naştere, căci părăseşte cea mai frumoasă din lumile posibile pentru „tărâmul celălalt".

Am început acest articol încercând să văd şi să pricep de ce capitalul românesc, atâta cât e, nu a investit mai nimic în producţia fizică de bunuri şi mărfuri. Şi de ce mass-media îl iau peste picior pe Dan Diaconescu, otevizând de capul lor afacerea Oltchim. Mişcarea lui DD are două aspecte. Primul e psihologic. Lassalle, inamicul socialist al lui Marx, se visa dăruind popoarele lumină şi legea de bronz a salariilor. Dl Diaconescu crede, şi el, că e Mesia. Nu e impostură, este pură iluzie. Iată cifrele tot mai aberante pe care le scoate, precum înmulţirea pâinilor şi peştilor: milioane şi miliarde. Va angaja 27.000 de muncitori şi va aduce 2 miliarde, iar mâine va da de lucru întregii Românii. Dacă nu e nebun (că e foarte aproape, clinic vorbind), va câştiga cea mai mare partidă a vieţii sale. Soarta îi e legată de preluarea asta. Dacă eşuează, a pierdut tot, partid, televiziune, onoare. Dar, dacă va câştiga - şi-ar tăia o mână pentru asta -, va avea cel mai puternic partid din România, cu peste 25%. Şi noi, afanisiţi şi atoateştiutori, îl luăm peste picior! Atenţie! Principiile pe care le expune au ceva din „vizionarismul" neguros al lui Lassalle şi trezesc la viaţă un inconştient colectiv confuz.

Asta se petrece în contextul unei „pieţe libere" care nu există, de fapt. Ceea ce denumim piaţă complet liberă e monopol şi forţă: eşti cel mai tare din parcare sau te supui şi vinzi. Tratativele libertariene ale liberului schimb între doi parteneri sunt seducătoare - dar neadevărate. Numai oamenii exagerat de cinstiţi îşi pun problema moralităţii în afaceri. Toate societăţile lăsate la liber au terminat cu abuz şi monopol. În timp ce economia ultracentralizată dă naştere pieţei negre, statul minimal sfârşeşte prin acapararea puterii de un singur ofertant, care îşi lichidează, cinic, concurenţa. Oltchim putea fi preluată şi închisă, pentru a se deschide drumul unui monopol polonez (ceea ce e admirabil pentru polonezi, dar falimentar pentru noi). Căci falimentul Oltchim e o gaură neagră şi numai politicienii care au crescut, zi de zi şi în proporţie de masă, gradul de „căpuşare" al întreprinderii sunt vinovaţi. Aici ideea lui DD are sâmburele ei seducător: că noi, colectivitatea plătitoare de taxe, ne putem împotrivi monopolului. Dacă e posibil, nu ştiu, dar seducător, da. În sfârşit, în spatele dlui Diaconescu sunt mulţi anonimi care se tem de stat, pentru că banii lor nu-s cuşer. Prin investiţie se vor albi.

Pentru toate astea trebuie un răspuns corect, nu ironie ieftină. Dar politicienii (şi economiştii) dorm, precum comiţia de care v-am vorbit la început. Ştiinţa lor nu face nici cât o ceapă degerată, dar ei încă nu ştiu asta.

Florin Iaru este poet şi publicist. Printre volumele publicate:  „Cântece de trecut strada", „Aer cu diamante", „Înnebunesc şi-mi pare rău", „Fraier de Bucureşti" .