Răul cel mic s-a făcut mare

Este de domeniul evidenţei că între cele două tabere politice româneşti nu există nici împăcare, dar nici deosebiri.

După ce tragem linie, alianţele pe care vom fi chemaţi să le validăm la iarnă nu au nimic nou de oferit cetăţenilor. Ambele sunt sclavele traseismului politic, pe care îl condamnă cu mânie proletară, dar pe care-l pupă-n bot, să-i pape tot.

Tot votul. Marea speranţă MRU, steaua dimineţii de dreapta, îngerul exterminator al răului, şi-a început, în sfârşit, cariera de preşedinte într-un partid de strânsură, Forţa Civică, furnizat la cheie de servicii. E un salon al refuzaţilor, între care strălucesc ca diamante bolovănoase Pirpiliu, Săniuţă, Bazac, Liga, Popescu... Pe scurt, e superpartidul de buzunar al tuturor partidelor existente în România. PRM, ApR, PC, PD, PDL, PSD, PNL - mai sunt? că am obosit -, totul se regăseşte în această struţocămilă montată la comandă, anume să poată intra ungureanul lui în Parlament.

Ceilalţi actori-jucători din ARD, Noua Republică şi PNŢCD s-au umplut de ridicol prin scamatoriile, certurile şi aranjamentele angajate în ultima săptămână. Aproape mi-a devenit simpatic dl Mihail Neamţu care a înţeles, după doi ani de chin, strădanii şi fervoare legionară, că trebuie să rozi bătăturică, dacă vrei să papi ochişor. Bomboana de pe tort e dl Adrian Papahagi, adevărat comisar al poporului, înscris grabnic în PDL, pentru a fi, în acelaşi Parlament, braţul înarmat (cu injurii) al partidului.

De partea cealaltă, USL îşi saltă rochiţa cu aceeaşi lipsă de ruşine. Culmea ridicolului e să te ascunzi în Deltă sau în nămol ca să consfinţeşti promovarea la scară naţională a trădătorilor înnăscuţi. UNPR e partidul vechiului, cazonului deşeu moral (cum l-a definit preşedintele!) Gabriel Oprea. Toată lumea ştie că oastea generalului de aţă nu rezistă nicio secundă pe teatrul de război. În frumoasa tradiţie românească, oştenii UNPR, cu slănina-n pod şi pe bucile obrajilor, întorc armele la cea mai oportunitate. Însăşi lipsa lor de onestitate sau de principii îi face un aliat strategic şi periculos. Ce să mai spun de alianţa PNL-PC, una contra naturii şi a „bunulu simţ", fluturat pe la nasul românilor ca sfintele moaşte? Acelaşi bun plac păgubos domină USL de la instalare.

Rude, vecini, amici, indiferent de competenţe sau valoare profesională, ocupă de zor posturile grase lăsate de izbelişte. Dacă dai deoparte discursul social-liberal, descoperi că faptele nu urcă mai sus de genunchiul broaştei. Neputinţă, haos, inconştienţă. Oare n-ar trebui să privim cu speranţă în curtea ecologiştilor? Păi, acolo, conform principiilor ecologiste, bate vântul. Iar comportamentul acestei găşti de năuci temători pentru funcţiile deja arondate ilustrează cinica gândire a lui Goebbels: „Când aud de cultură, îmi vine să pun mâna pe pistol." N-au pus mâna pe pistol, ci pe Marga.

În sfârşit, vine tare din urmă Partidul Poporului (mi-e şi frică să scriu „popor" cu „p" mic, nu cumva să fiu luat la ochi). PPDD e ca fata mare la măritat. Cine dă mai mult are asigurată o virginitate îndoielnică şi nefolositoare. Dar pretendenţii plusează de zor, după ce au năduşit pe tabela de calcul tabelar, în care guvernul dă cu virgulă. Cine o să ia caimacul? Între timp, România e prizonieră şi continuă, ca proasta, să viseze un cavaler neînfricat, călare pe calul lui alb.

Proastă, da. Că nici nu priveşte în jur. În aceeaşi închisoare a alegerilor imposibile se află milioanele ei de cetăţeni turmentaţi, la care nu visează nimeni.

Florin Iaru este poet şi publicist. Printre volumele publicate:  „Cântece de trecut strada", „Aer cu diamante", „Înnebunesc şi-mi pare rău", „Fraier de Bucureşti" .