Prostituţie şi ipocrizie

Ce ironic grăia un pastor: «Dumnezeu mi-a cerut să-mi iubesc aproapele. Nu mă poate obliga să şi trăiesc alături de el!»

În vâltoarea luptei constituţionale, a trecut aproape neobservată „Legea prostituţiei", propusă de noul cap de pe umerii Ministerului Muncii. Sondajele de opinie îl încurajează s-o facă, BOR îi arată, mustrător, degetul. Dl Prigoană socoteşte în gând cât va veni la buget, peştii respiră pe uscat că vor intra în legalitate, iar poliţiştii corupţi fluieră a pagubă. A murit francul! Adio, fete gratis şi peşcheşuri la botul calului. Cei de la Finanţe formulează formulare, cei de la Codul Penal asudă peste paragrafe şi alineate. Clienţii îşi cântăresc cardurile. În fine, la lege nouă, oameni noi, funcţii noi şi alte bătăi de cap. Sunt sigur că fiecare cititor are o opinie şi câteva argumente. Unii vor zice că va scădea nivelul infracţionalităţii şi al sexului morbid. ­Alţii vor spune că e o înjosire a omului, iar nu puţini vor blestema preacurvia.

Înainte de a ajunge la concluzii, ar fi bine să urmăm câţiva paşi. Să plecăm de la fenomenul în sine şi abia apoi să punem în balanţă lucrurile care se pot face, dimpreună cu cele care nu se pot. O fi prostituţia cea mai veche meserie din lume, dar ce ştiu cu siguranţă e că nu poate fi stârpită - poate din cauza faptului că e vorba de sexualitate. Industria plăcerii nu moare niciodată. Obţinerea şi comercializarea de favoruri sau servicii sexuale e veche şi, în societatea occidentală, trainică. Nici Asia nu face excepţie. Când oamenii s-au organizat social şi au instituit sistemul de schimburi, a apărut şi prostituţia, dimpreună cu stolul ei de consecinţe: exploatare, violenţă, şantaj, corupţie şi influenţă. Societatea comunistă a pretins că a lichidat-o. Nu că nu-i adevărat, dar prostituţia a prosperat. A fost protejată de serviciile secrete ca mijloc de şantaj şi obţinere de informaţii. Azi, oriunde te învârteşti prin Bucureşti, e aproape imposibil să nu dai de bordelurile din gang, de peştii unsuroşi, de bordelurile mascate în saloane de masaj sau - la crème de la crème - de bordelurile de lux şi de însoţitoarele personale. Mass-media promovează cohorte de prostituate şi prestatori de servicii sexuale. Şi astea în condiţiile în care legea pedepseşte fenomenul, iar BOR îl veştejeşte cu osârdie. Trăim într-o lume în care prostituţia e lege, doar că e subterană. Nu poate fi interzisă, nu poate fi anihilată.

În discuţia pro sau contra tocmai subiectul/obiectul legii e uitat: omul. Prostituţia ilegală înseamnă şiruri întregi de femei (dar şi de bărbaţi) trăind în clandestinitate, colectaţi şi selectaţi ca vitele de către traficanţi şi infractori. Existenţa lor e dincolo de limita legalităţii şi înseamnă umilinţă, violenţă, boli grave, bătrâneţe pauperă şi/sau moartea într-un şanţ. Traficul de carne vie tocmai pe ilegalitatea proprie se bazează. În România, cel puţin cincizeci de mii de persoane sunt implicate în prostituţie. Pe lângă ele gravitează caracuda trăgătoare de foloase. Trecerea în legalitate nu înseamnă numai dispariţia criminalităţii din jur, dar înseamnă o speranţă de viaţă puţin mai normală, puţin mai demnă, pentru câteva mii sau zeci de mii de semeni ai noştri.

Vorbeam la început că anihilarea prostituţiei e o iluzie (cel puţin deocamdată). Da, numai că e atât de comod, atât de călduţ şi de adormitor să te prefaci că problema nu există sau că o poţi rezolva pocnind din degete. Nu-i decât ipocrizie. Să-i spunem, deci, pe nume!