Prostia omenească

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De ce să mai gândeşti dacă ai capu-nfipt pe umeri? Dreptul la prostie e scris cu litere de foc între drepturile omului.

Ultimul scandal prezidenţial - şi nu cel de pe urmă - a redeschis cutia Pandorei, plină ochi cu invective şi ameninţări. Poate ar trebui să trecem cu vederea panseurile prezidenţiale. Să ne obişnuim cu scandalurile izvorâte din Dunărea gândirii de la Cotroceni. Năravul din fire n-are lecuire. Dar forumurile şi presa s-au aprins şi o postăcime antiregalistă, de o grosolănie egalată numai de FSN-ul lui Ion Iliescu (care, culmea ipocriziei, deplânge... Regalitatea!), a ieşit cu violenţă la lumină. Puţine şi fixe, ideile vehiculate sună cam aşa: România nu trebuia să-şi trădeze aliatul, România trebuia să declare război Uniunii Sovietice, iar Regele trebuia să se lase împuşcat decât să abdice. M-am frecat la ochi. Sună atât de intempestiv, încât gândirea e gata să abandoneze logica şi istoria. Povestea cu prietenul românilor, neamţul serios şi parolist, e atât de înrădăcinată, încât greu s-o scoţi din cap altfel decât cu cleştele. Dacă vă zbârliţi la citirea acestor rânduri, aveţi aibă puţintică răbdare, deşi nu pot trata tot subiectul, ci numai atăt cât îmi permite spaţiul.

În 1939, România s-a aflat între doi duşmani lacomi şi agresivi. Nu întâmplător, ambii aveau regimuri antiliberale, de sorginte nazistă şi comunistă. Ambele puteri şi-au dat mâna împotriva Europei tradiţionale, hotărâte să spulbere vechea lume. Pactul Ribbentrop-Molotov consfinţea o alianţă războinică la paritate, abolirea democraţiilor şi instaurarea unor regimuri marionetă, şi/sau cuprinderea noilor teritorii în noile imperii. De altfel, cuvintele „democraţie" sau „liberalism" provocau frisoane de ură în milioane de tărtăcuţe europene. România va pierde în decurs de câteva săptămâni Ardealulul, Basarabia şi Cadrilaterul. Nu discut cazul celui din urmă: e vorba de un rapt istoric, urmare a Războiului balcanic. România n-are ce pretinde. Dar pierderea teritoriilor istorice a fost intolerabilă şi profund nedreaptă. Aici nu putem argumenta că acela care a hăcuit Ardealul (umilitor, să-l „dăruiască" unui aliat) e de preferat celui ce luase Basarabia. Nu, băieţii s-au comportat frăţeşte. Şi-au justificat cu cinism operaţiunile trecute şi viitoare. Germania anexase Austria, Cehoslovacia şi a atacat Polonia, iar Sovietele s-au înfruptat din România, au intrat în Finlanda şi au cotropit Polonia, salutându-şi aliatul. Ar putea să mă lămurească „deştepţii" comentatori cu flăcări în nas şi flegme în gâţi dacă era ceva de ales cu adevărat? Aşadar, mareşalul care îşi dăduse - hm - cuvântul de onoare ne-a inclus într-o alianţă jalnică, a plasat România ca satelit şi cocotă în solda violatorului său. Aşa arăta „prietenul" german al acelor ani. Să te înfrăţeşti cu ăl de te-a umilit, te-a ras în cap şi apoi să-i juri credinţă veşnică, să deplângi „trădarea" amicului şi să invoci onoarea soldăţească - toate îmi par cele mai uriaşe dovezi de prostie omenească. Iar dacă războiul împotriva unui agresor obraznic (Uniunea Sovietică) e moral rezonabil, e de neînţeles lipsa de reacţie împotriva celui de-al doilea. E de o laşitate (spuneţi-i prostie) mai mare decât o neutralitate profitabilă. Să ne mirăm? Nu altfel au judecat aceiaşi românaşi verzi cazul defunctei Iugoslavii. „Fraţii" noştri sârbi îi tocaseră, de 40 de ani, pe românii din Valea Timocului. Dar te pui cu prostia omenească? Apasă-i butonul roşu şi va da drumul la trompeţică. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite