Prostia nu doare

Dacă doamna din titlu ar provoca suferinţe umanităţii, lumea ar fi un concert de urlete. Dar nu răzbate niciun scâncet.

Ce legătură poate fi între un pastor reformat, să-i zicem Tökés László, şi un politician afacerist, posesor al unui partid-pilot (asemănător peştilor-pilot ce întovărăşesc rechinii), să-i zicem Dan Voiculescu? În mod normal, niciuna. Primul, cu ochiul la cele sfinte, smerit, cucernic, cuvios, rupt de cele pământeşti - celălalt, preocupat exclusiv de ochiul dracului şi de verişoara acestuia, politica. Uneori, contrariile se ating, mai ales când le animă acelaşi dat: prostia. Atât şi nimic mai mult. Dacă în cazul ipocritului episcop nici bunul Dumnezeu n-a fost în stare să-i îndese gânduri creştineşti sub frunte, gestul Popularilor de a promova un fanatic pe post de vicepreşedinte european poate fi cântărit în kilograme de prostie. Sugerez Partidului Popular să mai caute secesionişti şi-n Franţa, Spania, Italia sau Anglia, apoi să le dea slujbuliţe de răspundere la cel mai înalt nivel, prin Parlamentul european. Să te ţii, atunci, vuiete, vaiete şi vuvuzele! O prostie mare cât casa europeană în vârful piramidei... În schimb, mă îngrijorează cu adevărat vivacitatea celui de-al doilea, care, ca un vajnic marinel, marinal sau mariner, crede că însuşi Dumnezeu i-a pus mâna-n cap. Şi cu asta am spus totul.

Sau aproape totul. Nu mă interesează, nici nu mă sperie secesionismul ecumenic. Înclin să cred că, pomenindu-se cu Aghiuţă în casă, autorităţile de la Bruxelles vor izbuti să-i facă vânt, foarte curând. Poate chiar cu un mic scandal sexual, cine ştie? Acţiunea lui Dan Voiculescu, însă, dincolo de entuziasmul tembel şi otrăvit, pune o problemă mai grea şi trage brazdă mai adâncă. Bazându-se pe un sondaj de opinie, domnia îşi întrezăreşte visul cu ochii. După ce a înghiţit căldări de umilinţe de la preşedite, simte, miroase, savurează o întoarcere de partidă în favoarea sa. Sprijinul naţional pentru Traian Băsescu s-a topit ca untul la soare, Opoziţia e pe val, guvernul dă din gafă-n groapă. Ce ar fi mai nimerit ca o suspendare? Procedând exact ca duşmanul său de moarte, care a convocat un Referendum pe cât de absurd, pe atât de inutil, liderul conservator înteţeşte harababura naţională.

Observ cu îngrijorare că tocmai spiritul legii este cel slăbit, stabilitatea (atâta câtă e), ameninţată. Închipuiţi-vă că am putea da jos preşedinţii de fiecare dată când scad cu popularitatea sub 50%. Că nemulţumirea norodului ar vota instantaneu, ca la OTV, decesul oamenilor politici. Ar fi nu numai un haos perfect, dar şi o încoţopenire în proiect, un populism falimentar, o înfrăţire mitocănească întru inflaţie, crimă, violenţe, război civil. E adevărat, şi dl preşedinte a jucat, şi el, toate aceste cărţi: a învrăjbit populaţia, a împărţit vina, a dat sentinţe şi a călcat Codul Rutier, când n-a călcat Constituţia. Oricine mă cunoaşte va înţelege disperarea de care am fost cuprins, de fiecare dată când violatorii politici au hohotit. Nu-i de mirare că intervenţiile prezidenţiale m-au scos din minţi. Reaua intenţie poate înnebuni şi un om blajin.

Dar nu vreau cu niciun chip să prelungesc această babilonie, nu vreau să răspund cu aceeaşi monedă. Nu încalc legea doar pentru că alţii o încalecă nepedepsiţi. Dacă e să sancţionăm un politician, hai s-o facem cu legea în mână, atunci când merită, nu numai pentru că ne-am sculat cu faţa la pernă şi cu sondajul în nas. Vă spuneam că prostia nu doare. Dar costă.