Paradoxul românesc

Mai ţineţi minte sloganul (naiv) «Dacă nu noi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?» Îl credeam definitiv pierdut.

Abia după ce executivul a învins, ne prindem cu toţii de dimensiunile reale ale dezastrului. Sigur, e o mârlănie să susţii cu ghearele şi cu dinţii un guvern pe care ai de gând să-l remaiezi a doua zi, dar la noi nu se pune. Sau să recunoşti că jumătate din echipa care a obţinut confirmarea în funcţie e incapabilă (prostia nu contează), dar la noi nu se pune... Păi, dacă s-ar fi pus, partidul de guvernământ mai întâi îşi dărâma propria emanaţie şi abia apoi ar fi elaborat nişte măsuri, care-or fi fost şi alea. Toţi gureşii vestitori ai preşedintelui ne avertizează abia acum că nu-i decât începutul, că atât creşterea sănătoasă, cât şi dezvoltarea armonioasă şi durabilă a României sunt departe, că vom mări taxele, impozitele, că vom mai tăia pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. Iar luminiţa de la capătul tunelului nu-i decât un licurici muribund. Prin urmare, nu s-a votat nimic valabil, deşi în cunoştinţă de cauză! Nu despre asta vreau să vorbesc. Nici despre neputinţă, nici despre lipsa de idei, nici despre nenorocire. Nu vreau să procedez asemenea celor care îşi trag seva din dezastre. Suntem destul de pedepsiţi cu conducătorii pe care un cinic ar spune că-i şi merităm!

Convorbirile recente pe care le-am purtat cu prieteni sau cu necunoscuţi m-au convins că, la toate nivelurile, există idei, rezolvări ingenioase şi teorii valabile privitoare la situaţia României. Chiar şi aici, în „Adevărul", câţiva comentatori propun, săptămânal, soluţii punctuale la probleme punctuale. Zilnic am surpriza să descopăr că rezolvarea unei probleme e la o aruncătură de băţ, dar, fie din cauza haosului, fie a prejudecăţilor, eram orb, surd şi mut. Idei există, exemple există, America e redescoperită zi de zi. Specialişti valabili sunt, deşi vocea lor e atât de slabă că ajunge o înjurătură pentru a o stinge. Ceea ce ne lipseşte e un proiect mai larg, o sistematizare a tuturor propunerilor de bun simţ sau doar fantasmagorice care au ca obiect România. Ne lipseşte o bază de date inteligentă. Veţi spune că Ion Iliescu a mai strâns odată o ceată de înţelepţi să ghicească-n cristale şi în globul cu fum înfăţişarea ţării peste cincizeci de ani. A fost o întrecere socialistă în care spiritul partinic şi viziunea politică şi-au dat mâna. Înţelepţii nu erau neapărat luminaţi, iar persoanele cu alte vederi au fost dibaci evitate, după gloriosul principiu: „Cine nu-i cu noi e împotriva noastră". Vă readuc aminte că realitatea nu-i cum vor muşchii noştri, iar problemele economice sau sociale nu au un singur răspuns. Dovada e că statele care luptă cu criza au soluţii diferite şi - paradoxal - chiar opuse. Vorbesc, fireşte de acele ţări care chiar au izbutit să stopeze declinul.

Dar pentru a rezolva acest paradox românesc (probleme insolubile, ingeniozitate cât cuprinde), ar trebui să punem ordine în întrebări. Şi fireşte, să punem întrebările corecte. Nu sunt eu cel chemat să le formuleze pe toate, pentru că nici nu mi le imaginez. Eu formulez doar câteva, urgente. Cum trebuie să sune o constituţie modernă şi eficientă? Care e populaţia activă a României? Cum reformăm instituţiile cu putere de decizie? Cum oprim exodul inteligenţei? Cum relansăm agricultura? Cum vindecăm justiţia? Dacă aveţi răspunsuri, hai să le punem cap la cap. Poate iese ceva. La urma urmei, „prin noi înşine" nu a fost un simplu slogan!