O Constituţie pentru tomatele ţuguiate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ne putem mulţumi, din lipsă de altceva, să trăim din amintiri. Dar dacă urmaşii noştri nu vor avea nici măcar atât?

Deunăzi, mergând prin piaţă, mi-a venit să-l parafrazez pe domnul preşedinte: „Ce destin câinos avem şi noi, cetăţenii acestei ţări, de vreme ce legile şi Constituţia sunt făcute şi răsfăcute de aceiaşi indivizi egoişti şi puşi pe căpătuială!" Cum să le luăm dintre deşte jucărioarele prin care legiferează de la importuri scutite de taxe şi existenţe scutite de griji până la posturi scutite de răspundere? Dar e oare posibil ca noi, majoritatea, să decidem cum să arate ţara în care trăim? Ce-ar fi să decidem de capul nostru, fără armata lor de partinici şi transpartinici?

Ce legătură are o piaţă agricolă banală cu chestiuni atât de înalte cum ar fi, de exemplu, Constituţia României? Cum de mi-a fugit gândul de-a dura? E o poveste sucită. Toată iarna am jinduit după roşiile româneşti, cumpărând şi înghiţind cu noduri nişte obiecte de un roşu îndoielnic, cu forma gogonată, cu un gust neprecizat, între carton presat şi vată. Dar cu un preţ piperat, de delicatese. Obiectele respective traversaseră Europa ca să ajungă la mine în farfurie. „Mănâncă-mă, eu am gust!" - îmi vorbeau ele în italiană sau turcă, păcălindu-mă de fiecare dată. Impostoarea fusese culeasă cu săptămâni în urmă, verde ca pătlăgeaua, apoi se îngălbenise şi, de bucurie că şi-a găsit prostul, îi urcase-n obraz acea culoare incertă. O iluzie - care sfârşea jalnic, de fiecare dată, în farfurie. Vorba optimistului: „Decât nimic, tot e ceva!" Am dus dorul unei roşii vorbind româneşte, dar n-am auzit-o nici măcar primăvara.

Partea tristă e că încă îmi amintesc gustul roşiei. Zemoasă, dulce-acrişoară, cu parfum, gustoasă, s-o mănânci crudă. Mie, unuia, nu mi-l va scoate nimeni din cap. Îmi aduc aminte de roşiile înfierbântate de soare din curtea bunicii. Dar am mari îndoieli că fiul meu cel mic va deosebi vreodată o roşie de o grămăjoară de rumeguş. Şi nu e numai umila tomată în joc. Fructele, conopida, varza, ardeii, gulia, prazul şi usturoiul se bulucesc de pe toată suprafaţa pământului taman la mine-n farfurie. Toate au cam acelaşi gust leşinător care va deveni normă şi normalitate. În acest timp, două milioane şi jumătate de hectare zac în pârloagă. Agricultura (cu excepţii mici, dar cu mari latifundiari) continuă să fie o activitate de subzistenţă. Serele au fost puse la pământ, nimeni nu mişcă de la gura sobei. Dar, de săptămâna trecută, au scos capul în lume roşiile cu ţugui şi cu gust. Culoarea şi mirosul fac din tarabe scene de spectacol luxos. Iar lipsa concurenţei împinge preţurile-n cer.

O să spuneţi că nu-i nicio legătură între vânzoleala legislativă din Parlament şi bietele legume. Într-adevăr. Toată lumea socoteşte, pe degete, cum să întoarcă cel mai mic paragraf în favoarea sa, cum să-şi facă adversarul din vorbe, cum să tragă spuza pe turta partidului. Când învingătorii vor ieşi să-şi culeagă aplauzele, să nu se mire de-i va întâmpina o ţară pustie! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite