O Constituţie nouă, nu vouă!

În numele poporului se decid cele mai mari prostii şi se iau cele mai aberante măsuri. Culmea, în absenţa şi împotriva lui!

Bătălia din jurul noii Constituţii, precum cele din jurul judeţelor, imunităţii, breslelor şi istoriei, nu are înscris nicăieri punctul principal: cetăţeanul. Cel în numele căruia se poartă tratativele, se ridică partidele la luptă şi se sfâşie televiziunile nu e de faţă. El e piesa mică. Victima colaterală. Sau cantitatea neglijabilă. Istoria celor trei Constituţii este tragică şi reflectă, poate mai bine şi mai clar ca nicăieri altundeva, dispreţul cu care sunt trataţi cetăţenii. Cei care le-au redactat şi-au urcat sacii-n căruţă, sperând ca lumea să nu se mai schimbe vreodată. Iar încercarea preşedintelui face parte din aceeaşi jalnică poveste.

Textul primei Constituţii conţine un paragraf ce are nemernicia să creadă că poate bloca viitorul. Cică forma de guvernământ nu este revizuibilă. România rămâne republică pe vecie. Sper că oricine îşi dă seama de ciudăţenia acestei prevederi. Câtă vreme poporul e cel care hotărăşte în chestiunile fundamentale ale unei ţări, orice prevedere contrară devine caducă. În fapt, Constituţia lui Iliescu şi a lui Iorgovan (să nu-l uităm pe tartorul de serviciu) înscria în lege frica politrucilor, activiştilor şi a profitorilor de regalitate. E drept, opţiunile monarhiste ale românilor erau foarte palide, nu treceau pragul de 10%. Totul părea, deci, bătut în cuie. Dar a invalida constituţional o iniţiativă populară care să nu poată fi adoptată de popor mi se pare nu numai perfid, ci absurd şi imbecil. Ceea ce adoptă un popor poate şi revoca, cu acelaşi drept.

Nu sunt monarhist. Dar nici nu accept acea specie grobiană de activist fanatic, cu spume şi cu agendă politică. Nu înghit politrucul care începe, gâlgâind de plăcere, să caute pe net şi în cărţile de istorie argumente pentru prostiile debitate de idol. Îmi rezerv dreptul să spun: ce hotărăşte poporul urmăm cu toţii, fie că ne place, fie că nu. Iar ce putem face e să încercăm să schimbăm, pas cu pas, opţiunile aceluiaşi popor. Să mai spun că a doua Constituţie a fost adoptată ilegal? Că s-a prelungit votarea împotriva legii? Că s-a alergat cu urna de votare prin Mall-uri? Că s-au scos ţăranii la votare cu gârbaciu'? Că s-au aranjat prevederile parlamentare în aşa fel încât să se ţină strâns frâiele puterii?

Pierzând la mustaţă, pesediştii s-au pomenit înghesuiţi de aceleaşi prevederi votate orbeşte în căruţa perdanţilor. Cine a săpat groapa altuia a căzut singur în ea. Cam atât despre vechile Constituţii, scrise pe genunchi, cu rea-intenţie şi rea-voinţă dovedite şi în dispreţul poporului căruia i se - chipurile - adresau.

Noua Constituţie nu face excepţie. E după chipul şi asemănarea unui singur om. E voinţa lui. Postacii onctuoşi, intelectualii dedicaţi şi chiar partidul-mănuşă habar n-au avut ce dă şeful statului pe piaţă. Asta nu-i împiedică să aplaude din prima clipă, fanatic şi orbeşte, această nouă Constituţie. Opoziţia a procedat la fel, cu semn opus. În Curtea Constituţională bătălia s-a purtat ca între aurolacii de partid, la fel de previzibil. Înainte de a merge mai departe, sugerez dizolvarea imediată a acestei instituţii printr-o mişcare deşteaptă, ca la fotbal sau ca în istorie: hai să aducem arbitri străini, judecători sau jurişti nemânjiţi de politică sau fanatism. Le dăm datele, iar noi ne retragem la o bere. Şi le spunem: daţi-ne o nouă Constituţie nouă, nu lor!