Minte-mă, dar fură-mă!

Dacă n-am avea cap numai să ne plouă-n gât, poate ar trebui să ne încredem numai în acela care promite cel mai puţin!

Guvernarea ungureană a dispărut în ceaţă şi a luat-o cu ea şi pe ailaltă. A bate apa-n piuă pe tema "odioasei moşteniri" e inutil şi contraproductiv. România e-n recesiune. Locuri de muncă nu-s, preşedintele avea dreptate. Dl Adrian Vasilescu zice, precum subsemnatul: „Avem cel mai mic număr de salariaţi la mia de locuitori din toată UE." Vai de dreptatea lui şi-a noastră! Bag seamă că nu e mare scofală să fii bancher. Ajungi la aceleaşi concluzii cu un filolog. Dar cine are sânge-n pix să guverneze, dacă tot s-a băgat la bătaie! Ăsta e pariul: să rezişti presiunii, să încurajezi crearea de locuri de muncă, să readuci cetăţenii în faţa ghişeelor, să-şi plătească taxele şi impozitele, fără să se chiorască la statul cel lacom, risipitor şi hoţ. Dar cum redai încrederea în instituţii, cum îi angajezi - nu-i numeşti! - pe specialiştii care încă n-au fugit din ţară, asta nu ştiu! România arată precum grajdurile lui Augias. Numai o minune şi o foarte românească răbdare ne mai scot din impas.

Vorbind de supranatural, fraierul din mine nu se deosebeşte cu nimic de catindaţii de la locale. Toţi pălăvrăgesc despre miracole. Ce-a fost imposibil douăzeci şi doi de ani devine, peste noapte, floare la ureche. Nu-i vorbă, până acum pretendenţii s-au întrecut în aiureli, iar cetăţenii turmentaţi au holbat ochii (in)creduli. Credeam că păcăleala s-a epuizat, că mai gogonată nu se îngăduie. Ei, aş! Pentru că aflu de proiectul unui Disneyland în marginea Clujului, un soi de Mecca ardelenească. Să mori tu, nene! Păi, Disneyland-ul franţuzesc e muribund de zece ani, e pagubă-n ciuperci. Mi se promite transport gratuit în Bucureşti. Dar nemurirea sufletului sau perpetuum mobile - nu? Că e mai simplu, mai la îndemână. Altcineva o să desfiinţeze taxele de gunoaie. Mi-e frică de urmări şi de mirosuri! E drept, un primar concurent, care s-a aflat în fotoliu patru ani, promite că va anvelopa gratuit blocurile - merci, coană Europo, să-ţi trăiască franţuzoaica! Şi că va face totul, ca Făt Frumos, într-o singură toamnă, după ce-a dormit patru, să prindă puteri. În fine, calul de bătaie al bucureştenilor rămân câinii comunitari. Nimeni nu e mai neînfricat ca candidaţii. Au rezolvat-o de mâine! Toţi, uniţi în cuget şi-n simţiri. Ţi se face şi frică, la nivel naţional! Uite altul, tare ca piatra, iute ca săgeata: „Promit sa plantez lângă fiecare staţie de tramvai pomi fructiferi - pruni, meri, peri - pentru ca cetăţenii sa aibă ce mânca. Pe maidanele din Ferentari se pot planta pepeni"! Însă eu, de-aş fi alegător, aş merge cu ochii închişi spre candidatul din Câmpuri, care va să construiască, din bani proprii (!), un complex balnear cu gheizere termale. Bogată primărie trebuie să fie, de implică atâta cheltuială! Cum, promisiunea e din 2008? Nu mă-nnebuni, nea Nicu! Aibi milă de noi, candidatule sfios, promite-ne ceva, abureşte-ne!

Dar e ceva tragic dincolo de ridicolul acestei campanii. Tocmai neîncrederea posacă a cetăţenilor e. Am întrebat multă lume, în aceste zile, cum şi de ce (nu) va vota. Peste tot, aceeaşi suspiciune naţională. „Hoţi, domnule, şmecheri, domnule, corupţi - toţi sunt la fel." Am întrebat de ce nu votează un independent. Sprâncenele s-au ridicat, dispreţuitor. „Ăla? Păi n-are nicio şansă! Nici nu ştie să fure!" Aşa, deci? Atunci spălaţi-vă cu votul vostru pe cap şi plângeţi-vă de milă mai departe!

Florin Iaru este poet şi publicist. Printre volumele publicate se numără „Cântece de trecut strada" (1981).