Lănţugul slăbiciunilor

Recensământ în trei săptămâni nu se poate, dar un soft care să combine, în 20 de secunde, toate bazele de date, da.

Nu demult, am rătăcit pe site-ul unor tineri comunişti români care dezbăteau cu foc chestiuni sociale la ordinea zilei. Cuprinşi de o sfântă mânie anticapitalistă, domnişorii respectivi demonstrau cu acte-n regulă cât de bine a trăit poporul român pe vremea lui Ceauşescu. Scria în actele de partid că populaţia consuma 52 de kg de carne pe an? Scria! Deci aşa trebuia să fi fost. Poporul huzurise. Nimic nu le tulbura convingerea, izvorâtă din scriptele de partid. Aşa stau lucrurile în România capitalistă de azi. Diferenţa dintre versiunile oficiale şi realitatea din teren e imensă. Cu statistici, legi şi rapoarte, România e o ţară de hârtie, pe care orice suflare de vânt o dă jos. Dacă atunci când vine vorba de protecţie socială, învăţământ, sănătate şi nivel de trai nu se mai enervează nimeni, conform zicalei „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim", când vorbim de lucruri mult mai folositoare, cum ar fi politica, lucrurile se-ncurcă. O ţară întreagă e blocată din cauza deciziei Curţii Constituţionale, care, la rândul ei, e blocată de suspiciunile demografice şi statistice. Pasiunea politică - oare cine spunea că România e o cafenea politică? - a întunecat orice umbră de raţiune.

Actele vorbesc: suntem 18.315.000 persoane cu drept de vot. Ministrul Rus, proaspătul demisionat, afirmă: „La scurt timp, pentru referendum, aceste liste au fost curăţate de persoanele care într-un fel sau altul nu aveau drept de vot, rămânând cu circa 21.000 mai puţine persoane". Cu toate astea, puterea s-a răsculat împotriva propriului ministru, dacă este cu putinţă aşa ceva! Argumentul e scăderea continuă a populaţiei, din 1990 până astăzi. Rata natalităţii a fost constant mai mică decât rata mortalităţii, iar estimările INS, că nu mai suntem decât 20,5 milioane de cetăţeni români, au aruncat lucrurile în aer. Socotind 3,7 milioane de copii şi tineri sub 18 ani, ar rezulta că persoane cu drept de vot nu mai sunt decât 16,8 milioane. Opoziţia a luat foc. Trebuie să ne ţinem de listele electorale înaintate de Guvernul MRU, în martie a.c.

Afurisitele de cifre au stârnit furtuna. Cine a câştigat referendumul? Într-o cavalcadă a prostiei şi a incompetenţei, s-a lansat la apă teoria recensământului rapid, cu soluţii de tip „Vrei să fii milionar", adică „întreabă un vecin". Argumente dintre cele mai stranii, cum ar fi „nu contează câţi suntem, dacă scrie în acte", sau „preşedintele să-şi dea demisia - sau moartea!" circulă în libertate ca nişte criminali în serie. Pe scurt, eşafodajul instituţional românesc s-a prăbuşit. Aici nu încape discuţie. Cel care guvernează e vinovat, indiferent de „greaua moştenire". Colac peste pupăză, Curtea Constituţională a cerut Guvernului „actualizarea listelor" de alegători, şi nu listele electorale permanente actualizate. Curat constituţional, coane Fănică!

Ca să înţelegeţi ce administraţie şi infrastructură de rahat avem, vă spun un secret. Un softist mediu poate scrie în 24 de ore un program care să adune, să scadă şi să combine bazele de date de la Evidenţa populaţiei, penitenciare, spitalele de psihiatrie, asigurări medicale şi sociale. Recensământ în trei săptămâni nu se poate, dar în 20 de secunde, un soft simplu poate tăia nodul gordian. Vrea cineva? De va câştiga careva referendumul pe baza unei minciuni sau a unui abuz, să fie acoperit de ruşine pentru vecie!

Florin Iaru este poet şi publicist. Printre volumele publicate se numără „Cântece de trecutstrada" (1981).