La plăcinte, înainte!

Uneori, realitatea stă drept sub nasul nostru, iar noi o căutăm la dracu-n praznic.

Am aşteptat o săptămână în banca mea. Am răsfoit presa, m-am zgâit la televizor, am colindat netul. Nimic. Linişte şi pace.

Nu c-aş fi eu prinţul fermecat cu „Cartea morţilor" sub braţ. Am pus în balanţă liberul arbitru al fratelui celui mai important om al ţării, am analizat şi eu, timid, dreptul omenesc de a spune nu, precum şi consecinţele mondiale ale celebrei năşii interlope şi am ajuns la o concluzie: cu botez sau fără, realităţii nu-i pasă de noi nici cât negru sub unghie. În schimb, am văzut altceva. Toată lumea flămândă de senzaţional scandalos a putut observat fără să remarce. Şi anume că Bercea Mondialu a umplut cristelniţa cu bancnote. Să-i fie bine copilului, să nu ştie ce-s sărăcia şi grijile. Ban la ban trage.

Prin urmare, dacă intri în viaţă învelit în hârtiile foşnitoare şi pline de semnificaţii, vei sfârşi, fericit, ghiftuit şi putred de bogat, pe un pat de bancnote. E dreptul Mondialului să acţioneze aşa - iar noi să-l privim de după ecran, cu balele curgând: „Mamă, ce de bani! Mamă, ce tare e Bercea Mondialu!" Sunt sigur că, în curând, cristelniţele din România se vor umple cu auret, platinătăţuri, pietricele cu sclipici, ori cheiţe năzdrăvane de Merţane. Pun pariu că s-a şi dezlănţuit concurenţa, cine înlocuieşte mai repede apa sfinţită cu chestii palpabile, conform principiului lui Arhimede.

O fi, numai că aici nu discutăm mentalitatea unui interlop foarte puternic, foarte bazat. Şi nici schilava autoritate românească, amestecată în ciorba cumetriilor reciproc protectoare (conform legii lui Ohm: eşti om cu mine, sunt om cu tine). Mi-a pierit orice iluzie din vremea în care un fost ministru de interne, Doru-Viorel Ursu, a participat la o căsătorie ţigănească (ilegală) dintre doi minori şi a chefuit cu spor, de era să-i ia foc călcâiele.

N-au treabă aceşti oficiali cum e cu legalitatea. Coana Justiţia cum îşi trage mai abitir legăturica pe ochi, să nu vază cumva ce se întâmplă prin ţară... Toate astea le cunosc şi, chiar dacă mă întristează pe mine şi umilesc calitatea mea de cetăţean al României - nu mă mai surprind şi nici nu-mi mai provoacă nopţi nedormite.

Dar amănuntul ăla jegos, aruncatul cu bani în cristelniţă, m-a scos din sărite. Pe mine, un ateu numai bun de ars pe rug. Toată ceata lui Papuc de ideologi ortodoxişti şi apărători înfocaţi ai credinţei a tăcut mâlc. Aruncarea cu bani în cristelniţă e tocmai negarea principiului botezului, e anularea ritualului creştin al curăţeniei. De câte ori am intrat într-un locaş de cult, i-am respectat regulile. La sinagogă mi-am pus kepa, la moschee m-am descălţat. Nu doare, nu te umileşti. E un principiu sănătos şi neîmpovărător, al respectului faţă de gazdă.

Se prea poate ca Mondialu să nu fie prea dus la biserică şi îl înţeleg. Afacerile primează. Dar preotul acela nu putea să arunce apa, să pună una nouă şi să-l mustre? Prea Fericitul nu trebuia să-l caterisească, post factum? Sinodului nu i-a dat prin cap să-şi înveţe păstorii cum să-şi servească Domnul? Nu. Linişte, pace, preocupări înalte, cum să închidem gura oiţelor rătăcite care behăie la biserică. Mai ţineţi minte filmele italiene în care capul Mafiei vine la preot? Taman ce-a kilărit nişte nemernici. Pentru asta, face o donaţie bogată şi repetă, pios, rugăciunea izbăvitoare. Darul e frumos, compensează pierderile colaterale. Să fie primit!