Joaca de-a măcelul

Ajunge o bâtă la un car de oale. Iar vorba pe unde-a ieşit mai bine să fi tuşit. Sau croieşte de şapte ori şi taie o dată.

Pe vremuri, la curţile împărăteşti, slujitorii, nobilii şi dregătorii aveau o meteahnă. Pătimea suveranul de vreun defect? Liota curteană făcea pe dracu' în patru să-l imite. Şchiopăta regele? Îşi târâiau şi ei, mai la vedere, mai discret, câte un picior. Luase voievodul o săgeată în ochi? Numaidecât trăgeau pleoapa peste pupăză. Unii chiar îşi dădeau cu niţel piper, ori cu ceapă, nu cumva să pară amândoi ochii sănătoşi. Şi aşa mai departe. Meteahna asta face ravagii şi azi. Nu contează cine e la putere, vrem să ştim ce pohteşte suveranul. Imediat, caracuda şi ciurucurile adulmecă tot ce-i trece prin cap jupânului. Numai ce adie prin aer o şoaptă, o bârfă, o mormăială, că gaşca se pune în mişcare.

Aşa au sunat şi s-au văzut, în România noastră amărâtă, aceste zile nefericite. Două tabere, urându-se de moarte şi bâjbâind orbeşte spre putere s-au încăierat. Fiecare a vrut, în vârf de suliţă, capul adversarului. Şi fiecare a uzat de cele mai stranii, mai necinstite ori prosteşti stratageme pentru a-şi atinge scopul. Referendumul nu a pornit de la o învinuire forţată (e aceeaşi din 2007, iar în acea privinţă poporul s-a pronunţat o dată). A pornit de la pofta cuiva care şi-ar fi dorit alegeri prezidenţiale anticipate. Niciunul dintre consilierii, membrii de partid sau experţii care-i mişunau prin preajmă nu a avut curajul să explice cum stă treaba. Dimpotrivă, s-au făcut preş şi au grăbit, buluc, hei-rup, acţiunea de suspendare. Nimeni nu s-a uitat pe hârtii, statistici, nimeni nu a adus liste reale, date precise, paragrafe de lege. Să dăm drumul bolovanului la vale, în entuziasmul general. De partea cealaltă, mănuşa a fost ridicată şi aruncată înapoi, mai murdară. Boicot şi lovitură de stat. Şi aici, oastea de partizani, sicofanţi şi sinecurişti s-a făcut preş. Nu poţi cere cvorum dacă boicotezi alegerile. Iar a spune că e lovitură de stat, a răspândi această periculoasă prostie în toate colţurile Europei loveşte nu atât în adversar, ci în populaţia ţării. Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, ambele părţi şi-au dat în cap cu „războiul civil". Această sintagmă care defineşte începutul unui haos fără consecinţe previzibile şi normale (vezi Siria) a turnat gaz pe foc. Unde erau consilierii, strategii, minţile lucide care ar fi trebuit să pună pumnul în gură agitatorilor? Au tăcut eroic. România a mai încasat o gulgută. Vai vouă, liste electorale! I-aş întreba atât pe guvernanţi, cât şi pe opozanţi, ca să nu mai vorbesc de instituţiile statului care, chipurile, ar trebui să servească interesele cetăţeanului: câţi români sunt azi în România şi în lume? Ştie cineva? Ce e mai important, omul sau hârtia? Acum, trecutul e bătut în cuie şi nu mai poate fi schimbat. Dar, cu ocazia asta, am văzut în clar, în direct şi la o oră de vârf, cât haos şi cât neprofesionalism bântuie pe culoarele instituţiilor, de la cel mai înalt nivel până în cel mai umil cătun.

În sfârşit, un parlamentar colţos îndemna la nesupunere în faţa deciziei CCR. Nu m-am putut stăpâni să mi-l imaginez încercând să-i facă pe plac suveranului şchiop, şchiopătând şi el, cu mintea. În aceste condiţii, războiul poate continua. Linguşitorii şi propagandiştii atenţi la dorinţele nespuse ale stăpânului tocmai îşi trag sufletul. Cât despre capra vecinului, să moară. Chiar de-ar fi să tăiem beregăţile tuturor vieţuitoarelor din ograda noastră! 

Florin Iaru este poet şi publicist. Printre volumele publicate:  „Cântece de trecut strada", „Aer cu diamante", „Înnebunesc şi-mi pare rău", „Fraier de Bucureşti" .