Hora ipocriţilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai perfid păcat al lumii moderne îmi pare a fi ipocrizia. Ca s-o învingem, ar trebui să-i ciumpăvim clopoţeii.

Un comentator mi-a reproşat data trecută că sunt partizan, că îmi exprim prea clar “dispreţul” pentru partidul de guvernământ. Are dreptate - dar numai în aparenţă. Iată de ce. A rămas de pomină cazul unui fotograf ce a avut echidistanţa şi răbdarea necesare să surprindă un vultur pleşuv pândind un copil african chircit. Foamea, boala, extenuarea şi muştele livrau copilul, neputincios, morţii. Vulturul nu aştepta decât momentul potrivit. Se vede totul, clar, în poză. Cred că momentul a venit repede, imediat după ce pelicula a fixat realitatea în bromura de argint. Fără tehnologie, lumea occidentală n-ar fi avut nicio idee vizuală despre nesfârşita tragedie africană. În marele scandal care a urmat, paradoxal, fotograful a fost acuzat de comportament cinic. O lume întreagă i-a reproşat că nu a tulburat ordinea aceleiaşi lumi. Deşi dau dreptate acuzării, omul a acţionat, vai, "conform" manualelor de jurnalism. Şi-a reprimat partizanatul şi n-a influenţat cu nimic mersul evenimentelor. Aşa-i că respectarea regulilor, dusă la limită, ne înspăimântă?

În politica românească avem două feluri de spectatori: la un meci (de box), sau la o execuţie. Echidistanţa e, în al doilea caz, neapărat imorală. Precum ştiţi, miercuri, în Parlament, s-a jucat o comedie românească. Era vorba de, of, viaţa lor. Dintre toţi deputaţii şi senatorii, s-au exprimat 220, unul s-a abţinut, iar ceilalţi 219 au votat pentru demitere. Mă întrebaţi câţi au votat împotrivă? Niciunul. Uimitor, pentru Boc nimeni nu şi-a luat inima în dinţi să-l susţină. Recitesc acest "nimeni" de zeci de ori şi nu-mi vine să cred. În ciuda faptului nimeni nu-l susţine, nu-l apără şi nu-l votează, guvernul a câştigat partida. Ne-ar trebui un uriaş simţ al ridicolului pentru a ridiculiza acest sentiment românesc al fiinţei. Nimeni n-a votat de frica trădării. S-au ferit de urne ca dracu' de tămâie. Dacă ăsta nu e un motiv de dispreţ, atunci care? Şi gata cu guvernanţii!

Pentru că dispreţul meu îi priveşte şi pe opozanţi. Nu în chestiunea moţiunii. N-au avut majoritatea necesară, să fie sănătoşi! Însă legea la care s-au împiedicat pedeliştii ca un cor de babe era, din capul locului absurdă. Înţeleg că PSD-ul a forţat nota. Cum altfel să faci rost de voturi decât prin promisiuni absurde? La o privire rapidă, scutirea (orice scutire) de impozit e o sursă de corupţie, iar scăderea TVA-ului la produsele de bază, o iluzie. Nu chiar o iluzie: preţurile nu vor scădea, e drept, doar diferenţa de 19% va intra în buzunarele interpuşilor agricoli! O adevărată mană cerească. O vacă de muls! În toate economiile, această măsură pozitiv discriminatorie, menită să stimuleze producţia şi consumul interne, a dat greş. Orice facilitate e accesată mai întâi de speculanţi. Până să ajungă la producător, e moartă şi îngropată! Iar scutirea de impozit nu face nimic altceva decât să consfinţească sărăcia. În loc să avem o majoritate prosperă plătitoare de taxe - şi care profită ulterior de pe urma lor, în şcoli şi spitale, pe drumuri sau în instituţii -, avem o altă majoritate care nu plăteşte, dar nici nu primeşte nimic. Supravieţuieşte. Dacă ăsta e visul micului Titulescu, sărăcia lucie, scutită de impozit, eu mă dau bătut! La fel, mă dau bătut în faţa PNL, care a pus botul. Să mai repet, acum, la final, care e ţinta-vacă a dispreţului meu? La ce bun?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite